1.000 de botosaneni taiati de la indemnizatii si ajutoare

miercuri, 01 februarie 2012, 20:25
2 MIN
 1.000 de botosaneni taiati de la indemnizatii si ajutoare

 Astfel de masuri au fost luate dupa ce toate primariile din judet au transmis Agentiei Judetene de Prestatii Sociale (AJPS) listele celor care nu si-au achitat impozitele, exceptie facand primaria capitalei de judet, care nu a centralizat o situatie. Netransmiterea datelor a fost explicata de Lucian Lupu, directorul Directiei Impozite si Taxe Locale, prin prisma numarului mare al persoanelor care au trebuit verificate. Verificarile au vizat 2.654 de locuitori ai municipiului Botosani. „Centralizam datele. Situatia va fi finalizata maine (astazi – nr)", a declarat Lucian Lupu. Dupa ce municipalitatea va transmite aceste date, este mai mult ca sigur ca numarul persoanelor care vor ramane fara ajutor din partea statului va fi cu mult mai mare.

„Potrivit noii legi a asistentei sociale, care a intrat in vigoare, beneficiarii isi pierd ajutoarele sociale daca nu au achitat la bugetul local impozitele pe cladiri si terenuri si taxele pentru mijloacele de transport pe care le detin", a mentionat Sebastian Tocariu, directorul AJPS, adaugand ca exista si primarii de unde nu s-au sistat platile pentru ajutoarele sociale, cum ar fi Avrameni, Blandesti sau Calarasi.

Zeci de mii de ajutoare sistate la nivel national

Platile nu se vor suspenda in cazul in care datornicii isi vor achita restantele in cursul acestei luni. In caz contrar, ajutoarele ar putea fi sistate pe o perioada intre trei si cinci luni. Acestia isi vor putea recupera sumele de bani retroactiv, doar dupa ce vor face dovada platii.

In statele de plata ale AJPS figureaza 3.100 de indemnizatii de crestere a copilului, 2.300 de beneficiari de venit minim garantat si 12.000 de botosaneni care primesc alocatia de sustinere a familiei.

La nivel national, din cei 715.536 de beneficiari, 73.000 de persoane si-au pierdut ajutoarele din aceleasi considerente, cei mai multi fiind din Mures si Dolj, iar cei mai putini din Bucuresti.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii