Afaceri innamolite la Dorohoi

luni, 12 iulie 2010, 07:32
3 MIN
 Afaceri innamolite la Dorohoi

Viitura de la Dorohoi a spulberat ani de munca. Acum trei ani, Valentin Gheorghe si Ghiorghita Morosanu au luat 150.000 de euro din banca si au facut doua solare si doua sere pe Strada Independentei. Inainte de potop aveau 8.000 de fire de rosii cu 4,5 kilograme pe fir. Dupa viitura, din plante nu a ramas nimic, iar legumele pe jumatate coapte au fost duse la gunoi. Au fost distruse si centrala si multe coli de policarbonat. „Am contractat trei imprumuturi pentru care am girat cu locuintele noastre sau ale rudelor. Casa din apropierea serelor a fost inundata si este propusa pentru demolare. Aveam asigurata proprietatea, dar pentru incendiu si cutremur, pentru ca nimeni nu se astepta la asa ceva", a declarat Gheorghita Morosanu. Presedintele Traian Basescu a fost de doua ori la fata locului si a promis ajutor prin Ministerul Agriculturii.

O alta familie care a pregatit terenul pentru trei afaceri in vecinatatea podului de pe Buhai si-a vazut planurile ruinate. Vasilica Iliuca si sotul ei, Ciprian Ciucur, au muncit sapte ani in Italia. S-au intors anul trecut, au cumparat un bar cu 3.000 de euro, au investit sume importante si planuiau sa-l deschida in august. Apa a luat usa si a distrus mobila si peretii.  Cei doi au cumparat si o ciupercarie, pe care doreau sa o imbunatateasca si sa o dea in functiune. Au achitat 20.000 de euro si mai trebuie sa dea inca pe atat. Acum cladirea din chirpici se poate prabusi oricand. Tot apele au luat balastul si fierul pentru placa de ciment pe care urmau s-o toarne pentru o spalatorie auto. Masina de spalat cu jet sub presiune de 850 de euro luata pentru spalatorie nu mai functioneaza. Casa parintilor in care locuiesc si ei, aflata in imediata apropiere, a fost inundata, peretii, mobila noua si aparatura fiind distruse. „Ne-a ruinat apa. Daca ma intreaba cineva ce vom face maine, nu stiu ce sa-i spun. Ar trebui sa muncim la rand sa putem avea ce am pierdut", a spus Vasilica Iliuca.

O alta afacere afectata de inundatii este pensiunea din zona Garii. Mobilierul si marfa din depozite au fost distruse de apa. Conform Primariei, pagubele se ridica la 5.000 de lei pentru bar, 2.000 de lei pentru pensiune si 8.000 de lei casa proprietarei.

Compania Weidor, unicul  producator de incaltaminte din zona, a fost inchisa. Conducerea cauta un loc pentru mutarea sediului, iar angajatii nu stiu daca vor mai avea slujbe.

Convoi umanitar de la Posta Romana

Angajatii Postei Romane au adus ieri la Dorohoi un tir si mai multe autoutilitare, incarcate cu sapte tone de alimente si apa, dar si imbracaminte si incaltaminte donate de persoane din toata tara, dar si de salariatii companiei. Acestea au fost impartite in tabara de module, dar si celorlalti locuitori afectati de inundatii. „Campania «Furia apelor oprita cu suflet», iar donatii se pot face in toate oficiile postale din tara", a precizat Laura Limbau, director operational al Centrului Regional Retea Postala Iasi, care a venit la Dorohoi cu Mihai Stefan, directorul Oficiului Judetean de Posta. Acestia au spus ca la Dorohoi vor ajunge si alte convoaie cu ajutoare.

  Sprijin promis de francezi

Tot ieri au ajuns la Dorohoi Thierry Abraham si Jean-Michel Jeanneteau, viceprimar, respectiv director de servicii la Cholet, oras infratit cu municipiul. „Am venit sa vedem efectele inundatiilor, pentru a putea sti cum sa ajutam", a spus Thierry Abraham.

Oficialii francezi vor lua parte azi la o ceremonie in memoria victimelor inundatiilor.

  Parteneriat pentru reconstructia a 200 de case

  Ministerul Dezvoltarii si Asociatia Habitat pentru Umanitate au anuntat ieri ca vor reconstrui 200 de case la Dorohoi afectate de inundatii. Materialele de constructie si fondurile vor proveni exclusiv din donatii. Din totalul caselor, 50 vor fi stramutate pe un teren neinundabil din apropiere. Casele vor avea suprafete de 60 de metri patrati.

Ministerul Dezvoltarii se va ocupa de strangerea de fonduri si materiale de constructii, iar Habitat de gestionarea proiectului si gasirea de voluntari.

sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii