Arestata pentru trafic cu examene

marți, 20 iulie 2010, 21:27
3 MIN
 Arestata pentru trafic cu examene

Motivul – femeia ar fi solicitat bani de la colegi pentru a interveni pe langa membrii comisiei de examinare in vederea facilitarii promovarii examenului de absolvire.

Intreaga afacere a iesit la iveala in urma unui denunt din partea unei colege careia nu i s-a parut corect ca cei slab pregatiti sa fie favorizati. Astfel, in baza autodenuntului, procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Botosani, in colaborare cu ofiterii Directiei Generale Anticoruptie (DGA) – Serviciul judetean Anticoruptie Botosani au deschis o ancheta.

Potrivit anchetatorilor, Mariana Rusu de 46 de ani, cursanta in anul III la profilul asistenti medicali, specializarea medicina generala, fusese desemnata sefa a clasei, iar la finalul cursurilor a propus ca fiecare dintre cei 45 de absolventi  sa "cotizeze" cu 350 de lei, spunand ca va oferi acesti bani comisiei de examinare. Intelegerea a fost ca banii sa fie adusi luni, intre orele 11 si 13, la Colegiul "Laurian", acolo unde se tineau cursurile, examenul de absolvire fiind programat pe 2 august, la Suceava. Ofiterii DGA, beneficiind de sprijinul lucratorilor Serviciului de Informatii si Protectie Interna, au marcat banii si au organizat un flagrant. "In momentul descinderii, asupra suspectei s-au descoperit suma de 10.470 lei si un carnetel in care femeia consemnase numele persoanelor de la care a colectat banii", a precizat Aurel Simion, purtator de cuvant in cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Botosani. Audiata, Mariana Rusu a luat toata vina asupra ei, sustinand ca nu i s-a pretins nicio suma din partea vreunui membru al comisiei examinare si nici nu a contactat vreo persoana in acest sens.

Tentativa de intimidare a denuntatoarei

Pe baza interceptarilor si a probatoriului administrat, procurorii au dispus inceperea urmarii penale sub acuzatia de trafic de influenta, cercetarile urmand sa se deruleze cu femeia in stare de libertate. Ieri insa, cand denuntatoarea s-a prezentat sa obtina fisa pentru inscrierea la examenul de absolvire, cei din secretariatul unitatii au refuzat sa-i puna la dispozitie documentul. Mai mult, cand a iesit de la audieri, de la Parchetul de pe langa Tribunal, femeia a fost intampinata de Mariana Rusu, care a incercat sa o intimideze. Un politist in civil, aflat intamplator in zona, s-a autosesizat, iar Mariana Rusu a fost retinuta. Dupa numai cateva ore, magistratii Tribunalului Botosani au emis mandat de arestare preventiva pe numele ei pentru 30 de zile. Femeia a refuzat sa comenteze decizia instantei, care poate fi contestata la Curtea de Apel.

Deocamdata reprezentantii Grupului Scolar Postliceal nu au facut declaratii, insa Ada Macovei, inspector scolar general, a spus ca cei vinovati vor trebui sa suporte consecintele. "S-a ajuns prea departe. Voi face o informare la Ministerul Educatiei pentru a prezenta situatia creata", a spus Ada Macovei.

Seful scolii, implicat intr-un scandal de coruptie

Grupul Scolar Postliceal "Prof. Dr. doc. Enescu Longinus" functioneaza de 10 ani, iar anul acesta a avut doua grupe de cursanti la profilele asistenti medicali – medicina generala si asistenti farmacisti. Sediul administrativ este intr-un apartament de la parterul unui bloc de pe Strada "Octav Onicescu". Fundatia mai detine o scoala postliceala si la Focsani, ambele functionand in baza autorizatiei provizorii emise de Ministerul Educatiei. Potrivit presei iesene, Longinus Enescu ar fi fost destituit de la Universitatea de Medicina si Farmacie Iasi, in anii ’80, in urma unui scandal de coruptie.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii