Caldura pe semnatura dupa moartea Termica

luni, 04 octombrie 2010, 20:10
3 MIN
 Caldura pe semnatura dupa moartea Termica

Potrivit reglementarilor, daca in trei nopti consecutiv temperatura exterioara scade sub 10 grade poate fi asigurata caldura in sistem centralizat. Cu toate acestea noul operator, Modern Calor, se afla in imposibilitatea de a asigura servicii populatiei, din cauza ca inca nu are incheiate contracte de furnizare cu asociatiile.

Societatea si-a inceput oficial activitatea pe 1 octombrie, iar saptamana trecuta au fost transmise catre cele 70 de asociatii noile contracte de furnizare a energiei termice. Data fiind apropierea sezonului rece, parafarea documentelor este o chestiune imperativa. Cam in aceeasi nota au fost instiintate si asociatiile, presedintilor punandu-li-se in vedere ca nesemnarea actelor poate duce la sistarea serviciilor asigurate de producatorul de energie termica. Contractul inaintat asociatiilor este similar celui din ordinul presedintelui Autoritatii Nationale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice (ANRSC) privind aprobarea contractului cadru de furnizare a energiei termice. "Acolo unde vom intampina un refuz, de saptamana viitoare oprim si apa calda. Nu-mi permite legea sa asigur un serviciu in lipsa unui contract", a declarat Ion Diaconu, directorul Modern Calor. Potrivit acestuia, din 70 de asociatii doar 10 au semnat noile contracte.

Clientii pot refuza semnarea contractelor

Oficialul mai spune ca trebuie incheiate contracte si cu asociatiile unde au fost incheiate conventii individuale cu locatarii, deoarece chiar daca nu se mai ocupa cu defalcarea si incasarea facturilor, reprezentantii asociatiilor participa la citirea contorilor, respectiv confirmarea consumurilor. Ion Diaconu spune ca sunt incheiate 8.000 de conventii individuale cu locatarii, acte pe care exista si acordul asociatiilor, iar pana la finele anului acestea vor fi semnate cu noul operator. Ion Diaconu este optimist si crede ca cei 8.000 de botosaneni care au relatii contractuale directe cu Termica nu vor refuza sa semneze cu noul operator. "Oamenii au incheiate conventii cu Termica, nu cu Modern Calor si nu pot fi fortati sa incheie conventia cu noul operator. Daca un proprietar refuza sa incheie cu Modern Calor, furnizorul ii poate intrerupe serviciile, pentru ca nu mai exista baza legala", a declarat juristul unei asociatii.

In aceste conditii, infiintarea noului operator ar putea fi folosita de botosanenii din zonele unitare pentru a obtine debransarea.

Potrivit reprezentantilor Termica, in acest an au solicitat sa se debranseze de la sistemul centralizat 150 de botosaneni, fiind aprobate doar 60 de cereri. Petrica Butnariu, presedintele Federatiei Asociatiilor de Proprietari Botosani (FAP) sustine insa ca numarul debransarilor a fost de peste o mie.

Potrivit raportarilor oficiale, in aceasta primavara numarul apartamentelor care depindeau de sistemul centralizat era de 13.629. In 2003, ca urmare a neasigurarii confortului termice in apartamente, numarul apartamentelor debransate de la sistemul centralizat a fost de 9.600. Per total, in perioada 2001-2009, debransarile se ridica la un total de 18.000.

Asociatiile au solicitat sprijinul juristilor

Petrica Butnaru, presedintele FAP, declara ca in privinta noilor contracte a fost solicitat un punct de vedere de la juristi. "Ni se spune sa transmitem in cinci zile contractele semnate. Pai, ori ne planifica la negocieri, ori spun ca e un contract de forta majora. Nu se spune daca preia ceva din contractul cu Termica sau este un contract nou", declara Petrica Butnariu. Acesta si alti presedinti de asociatii sunt de parere ca prin noile contracte, dar si prin noile norme de stabilire si repartizare a consumurilor de energie termica, asociatiile vor fi cele care vor raspunde juridic, penal, administrativ si vor trebui sa faca fata nemultumirilor locatarilor. "Daca nu au parteneri contractuali sa-si ia serviciile. Sistemul centralizat nu l-au distrus asociatiile, ci furnizorul. S-a tot investit sume imense de bani intr-un sistem la care au renuntat mii de botosaneni", a mai spus Butnariu.

Termica a ramas cu datoriile

Vechea societate Termica ramane cu dificila sarcina de a recupera creantele de la populatie si obligatia de a plati datoriile la furnizorii de apa si gaz metan, dar si cele la bugetul de stat. Datoriile populatiei la Termica au ajuns la 20 milioane de lei (200 miliarde de lei vechi), jumatate din suma fiind reprezentata de penalitati. Obligatiile financiare la furnizorul de gaz se cifreaza la 4,9 milioane lei, cele catre operatorul de apa fiind de trei milioane de lei.

Termica tare datorii la bugetul de stat de aproximativ 100 de milioane de lei.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii