Internat la Reanimare dupa ce si-a dat foc

luni, 16 martie 2009, 21:42
1 MIN
 Internat la Reanimare dupa ce si-a dat foc

D.N.N locuieste in Botosani, iar ieri dimineata a avut o discutie in contradictoriu cu niste apropiati. Cateva ore mai tarziu, acesta a luat o sticla plina cu benzina, a mers pana in apropiere de rampa de gunoi din Catamarasti, s-a stropit cu combustibil si apoi si-a dat foc cu o bricheta. Scena a fost vazuta de un localnic care a cerut ajutor prin 112. La fata locului a ajuns imediat un echipaj al Serviciului Judetean de Ambulanta, care l-au gasit pe barbat in stare critica.

"Barbatul era in agonie, la groapa de gunoi din Catamarasti Deal, aproape de malul unei ape, intr-o rapa. Era cu arsuri pe aproape tot corpul, fara haine, constient, ne cerea intruna apa sa bea. I-am acordat primul ajutor, am pus folia izoterma, am pus doua linii venoase la picior, pentru ca era singura parte mai putin afectata de arsuri si l-am adus la Urgente. Ne-a spus ca s-a saturat de viata", a precizat Liliana Mateciuc, medic specialist in urgente in cadrul SJA.

La Spitalul Judetean, barbatul a fost internat la Reanimare, medicii urmand sa incerce sa-i toaleteze ranile. "Din pacate, la un astfel de pacient, cu arsuri de gradele III-IV pe 90% din suprafata corpului sansele de supravietuire sunt minime", a precizat Petre Radauceanu, medic sef in cadrul Unitatii de Primire a Urgentelor de la Spitalul Judetean.

Cazul se afla in atentia politistilor care incearca sa afle de ce barbatul a recurs la un gest extrem.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii