Salvatori pusi pe drumuri din razbunare

miercuri, 21 iulie 2010, 21:22
1 MIN
 Salvatori pusi pe drumuri din razbunare

Dupa ce a fost parasit, acesta i-a promis femeii ca-i va trimite oamenii legii la usa. Acest lucru s-a si intamplat in urma cu doua zile. Potrivit politistilor, un barbat a sunat la 112, din judetul Suceava, anuntand ca o botosaneanca de 38 de ani s-a baricadat in casa si vrea sa se sinucida.

La locul indicat prin telefon au ajuns in scurt timp politisti, pompieri pregatiti sa sparga usa si cadre medicale pentru a acorda primul ajutor eventualei victime. La usa a aparut insa chiar presupusa sinucigasa, care a spus ca totul a fost o farsa, amintindu-si atunci si de amenintarea fostului concubin. "S-a urcat cu aparatura medicala, de interventii, pana la etajul trei, s-a pierdut timp, pentru ca cineva a vrut sa faca o farsa. Poate in acel moment avea loc un accident in care chiar era nevoie de interventia noastra", a spus un reprezentant al Serviciului Judetean de Ambulanta.

Reprezentantii Politiei au demarat o ancheta pentru a depista autorul apelului care a pus pe drumuri o intreaga armata de salvatori. "Colegii fac verificari pentru a putea identifica persoana care a facut apelul si pentru a putea fi sanctionata contraventional. Din pacate nu este nici prima si nici ultima persoana care nu realizeaza gravitatea unui astfel de gest", a precizat Gabriel Miron, ofiter in cadrul Inspectoratului Judetean de Politie.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

 

Comentarii