Scoala lasata pentru o nunta tiganeasca

luni, 25 ianuarie 2010, 22:32
2 MIN
 Scoala lasata pentru o nunta tiganeasca

M.F. are 15 ani si este eleva in clasa a IX-a la Colegiul National "Laurian". Ea a intrat in vara pe locul rezervat elevilor romi in una dintre cele mai bune clase ale colegiului, unde ultima medie de admitere a fost de peste 9,08. Viitorul ei sot are 17 ani si este elev in clasa a X-a la Centrul de Studii "Stefan cel Mare si Sfant".

Situatia a fost adusa la cunostinta directorului Colegiului vinerea trecuta. "Niciun copil care pleaca de la scoala nu e o bucurie pentru nimeni. Noi o sa incercam, inclusiv prin intermediul reprezentantilor Inspectoratului Scolar, sa o determinam sa vina la scoala. Este eleva noastra si ar trebui sa vina la scoala. Ar fi pacat sa nu termine studiile. E cam devreme sa lase scoala pentru casatorie", a declarat Ioan Onofrei, directorul Colegiului National "Laurian". Eleva a acumulat peste 40 de absente, dar nu are probleme cu situatia scolara. Ea mai are de dat doar o teza.

Elena David, directorul Centrului de Studii "Stefan cel Mare si Sfant", a refuzat sa discute pe tema celor doi elevi romi, rezumandu-se doar la a mentiona ca face demersuri pentru ca baiatul sa vina la scoala. Un rol important in a-i convinge pe cei doi tineri ca trebuie sa-si continue studiile il are Petronia Scripcaru, inspector scolar pentru elevii romi. "Voi discuta cu parintii, voi face demersuri ca ei sa mearga in continuare la scoala. Am inteles ca e decizia lor, dar e pacat sa nu mai mearga la scoala", a precizat inspectorul scolar. Potrivit acesteia, un caz similar s-a inregistrat in 2003.

 "Nu mai are niciun rost sa merg la scoala"

Parintii fetei s-au aratat deranjati de faptul ca s-a aflat de povestea de dragoste a copiilor si au precizat ca tinerii nu sunt nici primii nici ultimii care renunta la scoala. "Nu mai are niciun rost sa merg la scoala. Este decizia mea", a declarat fata. Dupa ce familia a fost vizitata de diriginta fetei, dar si de Petronia Scripcaru, mama tinerei a dat asigurari ca fata va reveni la scoala. Promisiunea mamei nu s-a materializat insa. Ieri, fata nu a fost la ore.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii