Studenta paralizata in urma unui accident

miercuri, 28 octombrie 2009, 21:32
1 MIN
 Studenta paralizata in urma unui accident

Accidentul a avut loc ieri la amiaza, in Complexul Tudor Vladimirescu, in timp ce A.A. incerca sa traverseze Strada Dimitrie Cantemir alaturi de prietena ei, A.B. de 20 de ani, din Iasi. "La intersectia cu Strada Splai Bahlui, Radu G. de 36 de ani din Iasi, aflat la volanul unui Fiat Albea, a accidentat grav doua tinere. Victimele se aflau in traversare pe trecere", a precizat subcomisarul Madalin Taranu, purtator de cuvant in cadrul Politiei Iasi.

La locul accidentului au ajuns doua ambulante, care le-au preluat pe cele doua tinere si le-au dus la spital. Medicii spun ca tanara din Botosani a suferit o fractura la coloana si are picioarele paralizate, fiind in stare critica.

"Pacienta a fost transferata la Spitalul de Neurochirurgie pentru ca avea fractura de coloana dorso-lombara cu parapareza", a precizat conferentiar doctor Diana Cimpoesu, medic coordonator la UPU-SMURD Iasi. Cealalta victima a ajuns la Spitalul de Urgente, fiind diagnosticata cu fractura la glezna dreapta.

Soferul este considerat vinovat

Soferul Fiat-ului implicat in accident le-a explicat politistilor ca a incercat sa evite studentele si, cum manevra nu i-a reusit, a intrat in coliziune cu un Volkswagen Golf, oprit pentru a acorda prioritate pietonilor.

Potrivit martorilor, insa, Radu G. a incercat sa depaseasca o masina si le-a acrosat pe cele doua tinere. Si politistii au stabilit ca ieseanul este vinovat de cele intamplate, intocmindu-i dosar penal pentru vatamare corporala grava din culpa si retinandu-i permisul.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii