Tineri dusi la moarte de un sofer beat crita

joi, 24 septembrie 2009, 21:30
3 MIN
 Tineri dusi la moarte de un sofer beat crita

Potrivit anchetei politistilor rutieri, Vlad-Iulian Hritcu si Florin Coropca erau pe bancheta din spate a Logan-ului MCV condus de Cristian A. de 40 de ani, din Bucuresti, cand soferul a pierdut controlul volanului, masina intrand in santul de pe marginea drumului. Barbatul a reusit sa redreseze autoturismul, insa doar pentru cateva momente, acesta intrand pe contrasens si izbindu-se intr-un copac. Dupa impact, masina a fost proiectata in gardul unei case.

Pentru ca nu purtau centura de siguranta, cei doi tineri nu au avut nicio sansa de supravietuire. Soferul, in schimb, si o fata de 18 ani, aflata in dreapta sa, Adelina I. din satul Popeni, comuna George Enescu, au fost salvati de airbag-uri. Ambii au fost transportati cu ambulantele la Spitalul Dorohoi, iar apoi la Botosani, medicii sustinand ca, desi au suferit multiple traumatisme, sunt in afara pericolului, urmand sa fie externati in cateva zile.

Tragedie din cauza vitezei

Politistii spun ca accidentul s-a produs pe fondul vitezei excesive si al consumului de alcool, soferul fiind depistat cu o alcoolemie de 0,71 miligrame/litru alcool pur in aerul expirat. Mai multe persoane sustin ca i-au vazut pe tineri petrecand intr-un bar din Dumbravita, soferul aflat in vizita la parinti facand cinste inainte de a se intoarce la Bucuresti. "Inainte de a auzi izbiturile, am fost treziti de muzica tare din masina. Huia satul cat de tare canta. Apoi am auzit scartait de roti si fata tipand. Nu am mai putut face nimic, doar sa aprindem lumanari pentru baieti", a povestit unul dintre satenii din Dumbravita.

Politistii au deschis o ancheta in acest caz, sustinand ca soferul se va alege cu doar penal. "In cauza, se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de ucidere din culpa, vatamare corporala din culpa si conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul avand o concentratie alcoolica de peste 0, 40 miligrame/litru in aerul expirat", a declarat comisarul sef Ioan Sisiiac, adjunctul sefului Politiei Dorohoi.

Flori si lumanari aduse la locul accidentului

In casele din Dumeni si Popeni, unde locuiesc familiile celor doi tineri morti in accident, rasunau ieri bocetele disperate ale parintilor si apropiatilor. Printre lacrimi, mama lui Florin Coropca a spus ca baiatul ei a trecut de mai multe ori pe langa moarte. "L-am dus pe la doctori si am reusit sa-l scap de cancerul la ganglioni, cand era mic. Apoi au aparut probleme la plamani. Florin a fost in moarte clinica un sfert de ora, la Cluj, dar medicii au reusit sa-l salveze. Acum mi l-a omorat altul. Vroia sa faca nunta, bradul mamii si uite ce nunta are", spunea fara incetare mama lui.

Potrivit acesteia, Florin a simtit ca s-a nascut a doua oara cand medicii Clinicii de Oncologie din Cluj i-au spus, dupa indelungi sedinte de recuperare, ca s-a tratat definitiv. Parintii spun ca, din cauza bolii care l-a macinat toata viata, baiatul nu fuma si nu punea picatura de alcool in gura.

In Popeni, parintii lui Vlad Iulian Hritcu nici nu vroiau sa creada ca fiul lor a murit. "Vom pune doliu cand il vom aduce acasa. Nu vrem sa credem ca Dumnezeu l-a luat de langa noi", a declarat Vasile Hritcu, tatal lui Vlad. Baiatul era in clasa a X-a la scoala din Smardan si facea zilnic naveta. Parintii spun ca acesta nu le-a facut niciodata probleme si nu inteleg ce cauta la acea ora in masina lui Cristian A., tinand cont de diferenta de varsta dintre ei.

Cele doua familii au mers ieri, in mai multe randuri la locul accidentului, pentru a duce flori si a aprinde lumanari.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii