Tone de reziduuri aruncate in municipiu

duminică, 10 mai 2009, 21:23
3 MIN
 Tone de reziduuri aruncate in municipiu

Concret, apele reziduale de la diversi agenti economici, dar si de la locuintele dotate cu fose septice sunt golite in canalizarea municipiului, si asa subdimensionata. Acest lucru se face cu acordul tacit al institutiilor implicate in protectia mediului, din lipsa altor solutii.

Martea trecuta, de exemplu, o vidanja de la un abator din comuna Roma a deversat aproape 20 de tone de ape reziduale cu sange si resturi de organe. Firma avea contract cu Apa Grup, societatea care administreaza sistemul de canalizare si statiile de epurare din judet, dar a deversat in ciuda faptului ca unul dintre parametrii stabiliti de comun acord cu cei de la Garda de Mediu nu respecta valorile convenite. Iar cazul nu este singular.

In urma contractelor incheiate, Apa Grup a stabilit patru puncte fixe unde se pot descarca apele reziduale. Unul este in Zona Industriala, altul la intersectia strazilor Imparat Traian cu Savenilor, un altul in apropierea Cimitirului „Eternitatea", iar ultimul la statia de epurare de la Rachiti. „Stim, ar fi de preferat sa fie numai in statiile de epurare, dar acestea ar fi suprasolicitate. Punctele sunt in jurul unor magistrale de canalizare cu o capacitate ridicata de preluare a reziduurilor tocmai pentru a se asigura si o dilutie mai buna", spune Albert Tanase, purtatorul de cuvant al Apa Grup. Sistemul nu permite insa o evidenta clara a tuturor deversarilor pentru ca operatorii pot descarca vidanjele oriunde in reteaua de canalizare.

Deversarile nu sunt verificate de nimeni

O varianta de compromis ar fi ca toate deversarile sa se faca numai in prezenta unor comisii mixte formate din reprezentanti ai operatorului de apa, ai celor de la statiile de epurare, Garda de Mediu si eventual Inspectoratul Judetean pentru Situatii de Urgenta, daca la mijloc este vorba de substante periculoase. Din pacate, sistemul nu poate fi pus in practica din lipsa de personal si din imposibilitatea de a supraveghea permanent cei peste 100 de kilometri ai retelei de canalizare. „Controlam indirect calitatea apelor reziduale prin analizele pe care le facem in statia de epurare. Asa ii verificam si pe cei care deverseaza legal", sustine Albert Tanase. Din punct de vedere ecologic, cele mai mari probleme le reprezinta deversarile de substante petroliere pentru ca, odata intrate in reteaua de canalizare, acestea sunt extrem de greu de anihilat. „Aici e o situatie delicata pentru ca nu avem nicio garantie ca cei cu vidanja nu au asigurat inainte un transport de astfel de substante si au incarcat ape reziduale de la un alt agent economic fara sa mai spele cisterna", recunoaste reprezentantul Apa Grup.

Rodica Zelinca, comisar sef in cadrul Comisariatului Judetean de Mediu (CJM), afirma ca nu comisarii de mediu au aprobat locatiile unde sa fie deversate apele reziduale. „Specialistii Apa Grup au obligatia de a efectua analize la fiecare transport. Practic, cei care fac astfel de transporturi trebuie sa se prezinte mai intai la statia de epurare unde sa fie prelevate probe care sa fie analizate la laboratorul statiei", explica Rodica Zelinca. Oficialul CJM recunoaste, insa, ca in cazul multor transporturi nu este solicitat buletin de analiza. Specialistii in protectia mediului efectueaza lunar controale la statiile de epurare si intervin in cazul in care li se semnaleaza deversarea unor substante nocive.  Rodica Zelinca mai spune ca in zonele unde se fac aceste deversari botosanenii sunt deranjati de mirosul neplacut, dar ca nu sunt alte pericole pentru populatie. Cei care nu respecta normele, trecute, de altfel, si in autorizatia de mediu, risca sanctiuni cuprinse intre 50.000 si 100.000 de lei. 

Toate operatiunile de deversare se platesc separat. Taxele sunt diferite in functie de natura apelor reziduale si parametri. Lunar, operatorul de apa din Botosani incaseaza cateva mii de lei din aceste servicii. Asadar, este totusi o afacere care arata inca o data ca banii n-au miros.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii