Victime in lant de la un bolnav de HIV

luni, 13 decembrie 2010, 22:50
2 MIN
 Victime in lant de la un bolnav de HIV

Asta pentru ca pe rolul Parchetului Botosani a fost inregistrat un alt dosar cu alte trei presupuse victime ale barbatului. "Este vorba de o disjungere din dosarul vechi, in care victime ar fi doua femei si un barbat", a declarat ieri procurorul Aurel Simion, purtator de cuvant in cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Botosani.

Prima victima ar fi un detinut pe care Valentin H. l-ar fi convins sa-l infecteze pentru a beneficia de un regim de detentie mai bland. A doua victima ar fi o botosaneanca, M.C., cu care barbatul a fost casatorit pana in 2004. Stropita cu acid sulfuric pe fata de suspect, aceasta a avut nevoie de mai multe interventii chirurgicale, iar de circa cinci ani s-a stabilit in strainatate.

Ultima victima ar fi o bucuresteanca. Aceasta a trait in concubinaj cu Valentin H. pana in vara 2009. Politistii urmeaza sa audieze aceste persoane, iar in functie de probatoriul administrat vor stabili daca barbatul poate fi pus din nou sub acuzare.

In varsta de 39 de ani, Valentin H., a fost arestat preventiv pe 15 octombrie, dupa ce si-ar fi infectat deliberat sotia cu virusul HIV. Barbatul a cunoscut-o anul trecut pe H.I.E., si-a declinat o identitate falsa, dupa care inceput o relatie cu aceasta ascunzandu-i faptul ca a fost declarat seropozitiv din 1998. In urma relatiei, botosaneanca a nascut o fetita, iar pe 1 septembrie a decedat intr-un spital din Iasi, cauza mortii fiind infectarea cu virusul HIV. Ancheta efectuata de procurori a scos la iveala ca tanara a aflat de afectiunea barbatului abia in luna mai, dupa ce a nascut.

Cercetat pentru ucidere din culpa, Valentin H. a fost trimis pana la urma in judecata pentru transmiterea sindromului imunodeficitar dobandit, fapta pentru care risca pana la 15 ani de inchisoare.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii