Bancnote false de 500 de lei plasate in Piata Moldovei

duminică, 14 martie 2010, 22:19
3 MIN
 Bancnote false de 500 de lei plasate in Piata Moldovei

Vilva mare, simbata la prinz, in Piata Moldovei din Focsani. O banda de infractori, din judetul Calarasi, care plasase mai multe bancnote false in Bucuresti, a incercat sa faca acelasi lucru si in Focsani. Tinerii au coborit in jurul prinzului dintr-un BMW negru si au intrat intr-un magazin. Au incercat sa plateasca mai multe produse folosindu-se de bancnote false de 500 de lei.

Numai ca procurorii de la DIICOT erau deja pe urmele tinerilor. Ii aveau in atentie inca din momentul in care au plasat bani falsi pe raza Capitalei, in urma cu aproximativ trei luni. Pentru a-i putea retine, procurorii le-au luat urma si au reusit sa-i retina la Focsani, dupa ce i-au filat tot drumul.

La buna desfasurarea a activitatilor au participat si jandarmii vrinceni, care au trimis un echipaj la fata locului pentru a asigura zona. Toti cei aflati in Piata Moldovei, simbata, s-au oprit din lucru si au asistat minute bune la actiunea spectaculoasa a procurorilor si politistilor. "Asa ceva vezi doar in filme!", ne-a spus o pensionara care s-a speriat in timpul actiunii.

Tinerii aflati in magazin au fost luati pe sus, li s-au pus catusele, iar masina cu care au venit a fost perchezitionata. In torpedou au fost gasite 18 bancnote din cupiura 500 de lei, avind serii diferite. Anchetatorii spun ca celor patru le era usor sa plaseze bani intrucit putine magazine sint dotate cu detectoare de bancnote false, iar pe timp de criza orice vinzator vrea un client in plus.

Banii erau trasi la imprimanta

Potrivit Politiei, cele patru persoane implicate in aceasta afacere au fost retinute simbata de procurori pentru falsificare de moneda si plasare de bancnote false, dupa o actiune a politistilor pentru destructurarea gruparii care actiona in Bucuresti si alte judete din zona de sud-est a tarii.

Potrivit sursei citate, timp de aproximativ trei luni, politistii de la Brigada de Combatere a Criminalitatii Organizate Bucuresti, cu sprijinul procurorilor DIICOT si al ofiterilor DGIPI, au desfasurat investigatii in cazul gruparii suspectate ca falsifica bancnote de 500 de lei. Concret, membrii acesteia erau acuzati ca, in perioada octombrie 2009-martie 2010, au plasat mai multe bancnote false.

Simbata, politistii i-au prins in flagrant, pe raza municipiului Focsani, pe trei dintre membrii gruparii, in timp ce plasau la diferite societati comerciale bancnote de 500 de lei. In acelasi timp, in Bucuresti au fost efectuate sase perchezitii, intr-una dintre locatii fiind descoperita aparatura folosita pentru falsificarea banilor, respectiv cinci imprimante, 62 de coli care contineau 207 bancnote a 500 lei, un suport de taiat, un uscator ventilator, un calculator si un monitor. De asemenea, a fost identificat si al patrulea membru al gruparii. Actiunea de simbata a fost coordonata de BCCO Bucuresti, cu sprijinul politistilor din cadrul IPJ Calarasi, al ofiterilor DGIPI si al politistilor din Buzau si Vrancea.

Cele patru persoane au fost retinute pentru 24 de ore, pe baza de ordonanta, urmind ca in cursul zilei de ieri sa fie prezentate magistratilor Tribunalului Calarasi, cu propunere de arestare preventiva, acuzatiile care li se aduc fiind de constituire de grup infractional, contrafacere si plasare de moneda, detinerea de instrumente pentru falsificare si inselaciune.

 

Sursa: Ziarul de Vrancea

Comentarii