Instalatorul care te „rezolva” de telefon

marți, 27 ianuarie 2009, 20:21
1 MIN
 Instalatorul care te „rezolva” de telefon

Jandarmii focsaneni au avut de rezolvat luni noaptea un caz putin mai obisnuit. Aflati in patrulare prin cartierul SUD, oamenii legii au dat nas in nas cu un hot deghizat in… instalator. Acesta tocmai fugea din scara unui bloc dupa ce ii furase telefonul unei tinere care se plinsese ca are probleme cu instalatia de apa. Aflat in zona, Valentin Uluitu, de 28 de ani din Focsani, s-a oferit sa rezolve el defectiunea, pretinzind ca se pricepe.

"Femeia a observat o defectiune la instalatia de apa curenta din garsoniera sa si a mers impreuna cu administratorul imobilului la subsol pentru vedea cauza. Fiind o ora destul de inaintata, administratorul a procedat la oprirea robinetului aflat la subsol, urmind sa remedize defectiunea a doua zi. Avind acceptul tinerei, asa zisul instalator a patruns in garsoniera si, profitind de neatentia proprietarei, i-a sustras telefonul mobil aflat pe canapea, dupa care a plecat. La scurt timp, tinara a observat lipsa telefonului si a pornit in urmarirea faptuitorului, la iesirea din scara blocului intilnindu-se cu patrula de jandarmi", a declarat lt. Sorin Hunea, purtatorul de cuvint al Jandarmeriei. Acestia l-au urmarit pe hotul instalator si au reusit sa-i recupereze tinerei telefonul. Instalatorul de ocazie este acuzat de furt calificat.

 

Sursa: Ziarul de Vrancea

Comentarii