Medicii, in direct cu Targu Mures! Spitalul Judetean, inclus in reteaua de telemedicina

marți, 29 mai 2012, 20:47
2 MIN
 Medicii, in direct cu Targu Mures! Spitalul Judetean, inclus in reteaua de telemedicina

Aparatura de telemedicina la Spitalul din Focsani. Unitatea de Primire Urgente (UPU) din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta "Sf. Pantelimon" Focsani a fost dotata cu un sistem performant care face ca pacientii sa fie evaluati in timp real de medici din centrele universitare. UPU Focsani va fi conectata in permanenta cu centrul de coordonare din Targu Mures, iar medicii din Focsani le vor putea solicita ajutor colegilor lor ori de cate ori considera ca au nevoie de sprijin. La UPU a fost deja montat echipamentul care va asigura comunicarea video si transmisia de date intre unitatea din Focsani si cea din Targu Mures. Sistemul de asistenta medicala de urgenta de la distanta permite transmiterea de informatii privind parametrii vitali ai bolnavului (inclusiv EKG), date personale, dar si de imagini video de la spital catre dispeceratul de coordonare. Medicii vor primi sprijin si recomandari medicale, pentru transferul bolnavilor aflati in stare critica "Sistemul contine un sistem video prin care poate fi vizualizat pacientul la un dispecerat aflat intr-un centru universitar, Targu Mures. A doua parte a sistemului prezinta un monitor care inregistreaza functiile pacientului, ce pot fi transmise si ele catre dispeceratul alocat. Practic este vorba de un sistem care permite transmiterea si vizualizarea unui pacient din orice serviciu de urgenta din tara de catre un dispecerat regional. Acest sistem vine in beneficiul pacientului pentru ca se va decide impreuna cu dispeceratul regional daca este necesar transferul lui catre o alta unitate medicala dintr-un centru universitar in cel mai scurt timp posibil", a aratat dr. Dana Mariana Dinca, sefa UPU. Prin implementarea acestui sistem se doreste cresterea calitatii asistentei medicale de urgenta. Sistemul de telemedicina a fost inaugurat in septembrie 2009 si conecteaza Spitalul Clinic de Urgenta Targu Mures cu zeci de unitati medicale din tara. UPU Focsani este tot mai aglomerata de la an la an.  Conform indicatorilor de management pe 2011, un medic de la UPU a vazut in medie 7.886 de pacienti anul trecut, aceasta in conditiile in care in 2010 un medic de la UPU a consultat in medie 6.000 de pacienti. (Raluca MANOLACHE)

Comentarii