Seful PSD Focsani, Liviu Oloeriu, intrat in vizorul ANI pentru o patiserie

vineri, 15 iunie 2012, 20:06
2 MIN
 Seful PSD Focsani, Liviu Oloeriu, intrat in vizorul ANI pentru o patiserie

Liviu Oloeriu, presedintele PSD Focsani si liderul de grup in Consiliul Local Focsani al social democratilor, a intrat in atentia ANI pentru un conflict de interese administrativ. ANI reclama patru contracte (inchiriere spatiu) incheiate cu o institutie subordonata Consiliului Local Focsani. Contactat pentru a lamuri situatia, Liviu Oloeriu explica faptul ca la mijloc ar fi vorba de trei contracte prin licitatie publica si o prelungire pentru o boxa din Piata Moldovei, unde pana in 2011 a functionat o patiserie, printr-o firma de-ale sale, care intre timp a fost suspendata, Crisandeu SRL Focsani. Oloeriu spune ca nu se considera in conflict de interese. "Nu este conflict de interese si sustin cu doua elemente: intre momentul aprobarii HCL si licitatia pentru spatiu a trecut mai mult de o luna, timp in care ar fi putut sa se intample multe lucruri, inclusiv sa ma razgandesc sa licitez boxa; in plus, nu am votat in CL pentru boxa pe care o voiam eu, in HCL erau toate spatiile, si nu am facut niciun amendament pentru un alt pret. Voi cere si eu la ANI sa vad cum s-ajuns la evaluarea mea ca si consilier local. Stiam de actiunea ANI, ca PDL pregateste un pachet de oameni din sfera Opozitiei lor politica. Nu cred ca aceasta lista este intamplatoare. Consider informarea ANI ca o evaluare si astept raportul ANI", ne-a spus Liviu Oloeriu. Seful PSD Focsani sustine ca patiseria sa a fost inchisa din cauza concurentei acerbe facuta de simigerii. "Noi aveam o productie mica, de calitate, dar am fost in concurenta cu cei de la covrigarii", a completat Oloeriu. Potrivit declaratiei sale de interese, acesta are functia de administrator la doua firme, Tehnogrup SRL Golesti si Crisandeu SRL Focsani, ultima suspendata. ANI a constatat ca 78 de consilieri judeteni si locali au fost in incompatibilitate sau in conflict de interese, dupa ce au incheiat in total peste 440 de contracte cu firme la care acestia sau rudele lor detin actiuni sau parti sociale, obtinand astfel beneficii de aproximativ 8,5 milioane de euro. (Iulia CRETU)

Comentarii