Peste 1.000 de locuri pentru sesiunea de admitere din toamna la Universitatea suceveana, din care 78 fara taxa

luni, 02 august 2010, 20:14
3 MIN
 Peste 1.000 de locuri pentru sesiunea de admitere din toamna la Universitatea suceveana, din care 78 fara taxa

Universitatea "Stefan cel Mare" Suceava (USV) a finalizat sesiunea de admitere din iulie iar, in urma celei de-a doua runde de inmatriculare, au ramas neocupate 964 locuri cu taxa si 78 bugetate pentru studiile de licenta zi, 439 pentru ID si 96 locuri vacante pentru continuare de studii. S-au inmatriculat 847 candidati pe locurile fara taxa si 1.050 pe locurile cu taxa licenta zi, 563 la invatamant la distanta si 74 la continuare studii.

Candidatii care vor participa la sesiunea din septembrie au la dispozitie atat locuri cu taxa, cat si fara taxa pentru programele de licenta. Dintre locurile bugetate, cele mai multe sunt la Facultatea de Inginerie Mecanica – 36, si la Facultatea de Inginerie Electrica – 22 locuri fara taxa. Mai sunt 11 locuri bugetate la Facultatea de Istorie si Geografie, cinci la Facultatea de Stiinte Economice si Administratie Publica si patru la Facultatea de Litere si Stiinte ale Comunicarii, la specializarea Limba ucraineana – O limba moderna/Limba romana. Este vorba despre specializarile pentru care au optat foarte putini candidati sau la care nu s-a inregistrat niciun dosar – cum este cazul specializarii Economie generala si comunicare economica, din cadrul Facultatii de Stiinte Economice si Administratie Publica, la care sunt scoase la concurs patru locuri fara taxa si 46 cu taxa.

Circa 40% dintre locurile ramase neocupate sunt ale Facultatii de Stiinte Economice si Administratie Publica

In aceasta prima sesiune de admitere, care s-a incheiat pe 30 iulie, odata cu finalizarea celei de-a doua runde de inmatriculari, USV a inregistrat 2.672 candidati inscrisi la licenta zi, dintre care doar 1.897 s-au inmatriculat – 847 candidati pe locurile fara taxa si 1.050 pe locurile cu taxa. Astfel, au ramas pentru sesiunea din toamna 964 locuri cu taxa si 78 bugetate, iar alte cinci locuri sunte pentru candidatii de etnie roma.

Cea mai bogata oferta este a Facultatii de Stiinte Economice si Administratie Publica, unde au ramas 406 locuri cu taxa si cinci fara taxa. Singura specializare la care nu au ramas locuri vacante este Drept, celelalte 11 au intre 16 si 74 locuri cu taxa scoase la concurs pentru luna septembrie.

Facultatea de Inginerie Electrica si Stiinta Calculatoarelor scoate la concurs in sesiunea a doua 113 locuri cu taxa si 22 fara taxa, Facultatea de Istorie si Geografie 104 cu taxa si 11 fara taxa, iar la Facultatea de Educatie Fizica si Sport sunt vacante 101 locuri cu taxa.

De partea cealalta, cu o oferta mai subtire pentru toamna, pentru ca s-au bucurat de mai multi candidati inmatriculati in sesiunea de vara, se afla Facultatea de Silvicultura, cu 23 locuri cu taxa vacante, Facultatea de Inginerie Alimentara – 31 locuri cu taxa, alte 50 locuri cu taxa si 36 bugetate la Facultatea de Inginerie Mecanica, 67 cu taxa la Facultatea de Stiinte ale Educatiei, iar la Facultatea de Litere si Stiinte ale Comunicarii mai sunt vacante 69 locuri cu taxa si patru fara taxa.

Sesiunea din toamna incepe cu perioada inscrierilor, programata intre 13 si 17 septembrie, urmand ca in data de 18 sa aiba loc probele de concurs pentru candidatii care se inscriu la facultatile de Educatie Fizica si Sport si Stiinte ale Educatiei, iar inmatricularile se vor face intre 20 si 24 septembrie.

 

Sursa: Obiectiv de Suceava

Comentarii