Pfeiffer blocheaza de o luna circulatia in fata Primariei pentru o lucrare care trebuia terminata in patru zile

marți, 09 iunie 2009, 20:01
3 MIN
 Pfeiffer blocheaza de o luna circulatia in fata Primariei pentru o lucrare care trebuia terminata in patru zile

Circulatia de pe bulevardul principal din fata Primariei este blocata de aproape o luna din cauza unor lucrari care ar fi trebuit sa fie terminate in patru zile.

In urma cu trei saptamani, pe 19 mai, firma care a castigat licitatia pentru modernizarea sistemului de canalizare din municipiul Suceava prin programul ISPA a demarat lucrarile pentru inlocuirea unei conducte care traversa buleverdul 1 Mai, chiar in dreptul Primarie, spre strada Marasesti. La acea data, viceprimarul Viorel Seredenciuc, care a fost desemnat din partea Primariei municipiului Suceava sa coordoneze lucrarile din cadrul programului ISPA, anunta ca lucrarile vor dura doar patru zile, cu tot cu balastat si asfaltare, si drept urmare circulatia rutiera nu va avea foarte mult de suferit.

Socoteala de acasa nu s-a potrivit insa cu cea din targ si angajatii firmei Pfeiffer s-au poticnit de niste camine din beton, taraganand lucrarea aproape patru saptamani. Deoarece santurile sapate de Pfeiffer sunt la doar cativa zeci de metri de cea mai aglomerata intersectie a municipiului Suceava, cea de la Primarie, circulatia rutiera in ultima luna in zona respectiva a fost practic un calvar pentru soferii suceveni. Cu toate acestea, viceprimarul Viorel Seredenciuc, cel care ar fi trebuit sa supravegheze modul de desfasurare a lucrarilor si sa se asigure ca termenele vor fi respectate, nu face decat sa gaseasca scuze firmei care isi bate joc de soferii suceveni.

La mai bine de trei saptamani de cand a fost sapat santul din bulervardul 1 Mai, Seredenciuc spune ca lucrarile vor mai dura inca „vreo doua zile", adica soferii vor fi nevoiti sa ocoleasca zona Primariei si saptamana aceasta. Seredenciuc ii apara pe cei de la Pfeiffer spunand ca lucrarile au fost intarziate timp de trei saptamani de niste cabluri de fibra optica.

„Mai dureaza inca vreo doua zile. Au dat de vreo opt cabluri de fibra optica cu beton deasupra si au fost nevoiti sa sape manual. Eu zic ca vor termina saptamana aceasta", a spus viceprimarul Viorel Seredenciuc. Cu toate acestea, lucratorii Pfeiffer nu dau semne ca ar avea cine stie ce chef de munca. Ieri, in jurul amiezii, pe santierul din bulevardul 1 Mai toate utilajele erau oprite iar muncitorii parca disparusera.

De ieri au inceput lucrarile si pe Gheorghe Doja

De ieri, muncitorii firmei Pfeiffer au inceput sa sape santuri pe o alta strada importanta din municipiul Suceava. Este vorba de strada Gheorghe Doja, care leaga cartierele Burdujeni si Itcani. Potrivit lui Seredenciuc, circulatia rutiera pe strada Gheorghe Doja va fi restrictionata partial timp de cel putin o luna, din cauza lucrarilor de inlocuire a conductelor de canalizare.

De asemenea, de cateva zile se lucreaza la reteaua de alimentare cu apa potabila pe strada Republicii, in spatele magazinului Bucovina. Lucrarile vor continua pe strada Vasile Bumbac, pe langa sediul Directiei Generale a Finantelor Publice si Palatul Administrativ, pana spre Casa de Cultura.

De asemenea, in aceste zile se lucreaza la reteua de apa pe strada 22 decembrie, ruta de iesire din municipiul Suceava spre Dorohoi, iar pe componenta de canalizare a programului ISPA se lucreaza pe strazile Ion Creanga si Petru Rares din zona centrala.

 

Sursa: Obiectiv de Suceava

Comentarii