Vanzatorii de legume din Piata Barlad, luati la „bani” marunti de OPC Vaslui

marți, 20 iulie 2010, 21:40
2 MIN
 Vanzatorii de legume din Piata Barlad, luati la „bani” marunti de OPC Vaslui

Ieri dimineata, in jurul orelor 11.00, Dan Liviu Cain, directorul OPC Vaslui si doi inspectori din cadrul acestei institutii, au "descalecat" impreuna cu mass media locala, in Piata "9 Mai" din Barlad. Controlul a vizat respectarea prevederilor legale, referitor la afisarea la vedere a documentelor societatii pe care o reprezinta, precum si a documentelor de provenienta a marfurilor.

Pe scurt, tarabagii care vand legume si fructe in piata trebuie sa aiba afisat la vedere societatea comerciala pe care o reprezinta si sa aiba documente din care sa reiasa provenienta legumelor si fructelor. Evident ca, din zecile de comercianti prezenti la momentul controlului, 1% daca respectau aceste noi prevederi legale, asa ca unii au "incasat" cu stoicism controlul si amenda, iar altii au dar bir cu fugitii, abandonandu-si marfa, astfel ca Piata Centrala devenise un fel de "autoservire". S-a constatat in urma controlului ca pepenii de "Dabuleni" numai de Dabuleni nu erau, rosiile "de gradina" erau din Turcia si tot asa.

"O buna parte dintre comercianti nu au afisat numele producatorului, nu au documente care sa ateste provenienta marfii. Am facut 13 acte de control, am dat zece amenzi in valoare de 4000 de lei, doua avertismente si chiar un avertisment serios adminstratiei pietelor din Barlad, care ar trebui sa verifice aplicarea legii, nu sa astepte sa venim noi in control. Va promit ca saptamanal vom fi prezenti in Piata din Barlad, pentru a verifica respectarea legii si a consumatorului", a precizat Dan Liviu Cain, directorul OPC Vaslui.

 

Sursa: Vremea noua

Comentarii