Act de prezenta

joi, 10 aprilie 2003, 23:00
2 MIN
 Act de prezenta

Poate ca a trecut repede dar sezonul regulat din prima divizie masculina de baschet ia sfirsit in acest weekend, in conditiile in care astazi si miine sint programate partidele ultimei etape. Iesenilor de la Poli U „Petre Andrei” programul le-au rezervat o partida la Alexandria, pe care o vor disputa astazi, la cererea echipei organizatoare. Desi aceasta intilnire ar putea reprezenta ultima incercare de a forta locul 12 in clasament, oaspetii au inclinat steagul inainte de start, in conditiile in care se vor prezenta la meci fara doi dintre titularii ultimelor etape. Daca moldoveanul Aliosa Andrus a fost si el atins de flagelul entorselor, pentru Bogdan Tiron vorbesc prestatiile neconvingatoare, antrenorul Petre Magurean hotarind sa-l lase acasa pe conducatorul de joc, pentru „a se odihni”. In aceasta conjunctura, misiunea studentilor, care in tur au invins cu 88-80, este una imposibila data fiind subtirimea valorica a lotului deplasat. Daca dupa aceasta partida iesenii vor suporta calvarul jocurilor din play-out cu Rapid (pe 19 aprilie, 3 si 4 mai la Bucuresti respectiv pe 25 si 26 aprilie la Iasi), pentru gazdele de astazi intilnirea este ultima din acest sezon (ei nu vor avea partener in play-out dupa excluderea Cimentului Fieni), astfel ca este de asteptat ca teleormanenii sa-si doreasca o despartire agreabila de suporteri.
Celelalte partide ale etapei: vineri – Poli-Carbochim Cluj – Rapid Bucuresti (in tur, 98-78), simbata – Romradiatoare Brasov – Muresul Tg. Mures (86-96), CSU Sibiu – Dinamo-Erbasu Bucuresti (83-107), Rompetrol Bucuresti – West Petrom Arad (67-82), BCM Pitesti – CSU Ploiesti (47-60). Partida Elba Timisoara – Cimentul Fieni s-a jucat in avans (scor 107-49), in vreme ce ultima restanta a campionatului s-a jucat joi, West Petrom Arad invingind pe Elba Timisoara cu scorul de 98-61. (Lucian M.)

Comentarii