Bogdanovic, trimis cu satelitul

miercuri, 07 septembrie 2005, 23:00
1 MIN
 Bogdanovic, trimis cu satelitul

Altfel, Poli intra, incepind de astazi, in pregatirea specifica a meciului cu Farul Constanta, programat duminica, de la ora 16, pe stadionul „Emil Alexandrescu”, in cadrul etapei a cincea a diviziei A de fotbal. Antrenorul principal al iesenilor, Ionut Popa a anuntat ca dupa antrenamentul programat in cursul dupa amiezii isi va retine elevii in cantonamentul de la stadion.
Ieri, tehnicianul a primit confirmarea faptului ca nu va putea conta in partida cu „marinarii” pe mijlocasul Iulian „Max” Arhire, ce a suferit o entorsa in meciul de duminica trecuta, disputat cu Dinamo Bucuresti, in Copou. „Max a facut citeva alergari usoare, insa resimtea dureri severe, asa ca, dupa ce m-am consultat cu medicul, am decis sa-l opresc de la antrenamente pina luni, pentru a nu-i pune in pericol recuperarea” a spus Popa, care a anuntat numele altor 6 jucatori pe care nu va conta in disputa cu Farul: „Vineri debuteaza in noua editie a diviziei C echipa a doua, la care, ca si anul trecut, vor evolua si jucatorii care nu intra in vederile mele pentru meciurile primei echipe. In aceasta saptamina vor juca la Poli II 6 jucatori de la echipa mare: Plesca, Bogdanovic, Beceru, Stanciu, Cata si Tincu”. De remarcat ca Milos Bogdanovic a fost titular in meciul Poli – Dinamo, iar Plesca si Cata se vor afla la debuturi oficiale in culorile Politehnicii, chiar daca acest lucru se petrece la echipa a doua. (Ovidiu MINEA)

Comentarii