CFR trece la memorii

luni, 02 august 1999, 23:00
1 MIN
 CFR trece la memorii

CFR Citadin Iasi va depune astazi un memoriu la FRF in legatura cu decizia arbitrului botosanean B. Zamfirescu de a nu permite inceperea meciului din prima etapa a diviziei C cu Apemin Borsec datorita unor deficiente legate de gardul imprejmuitor al stadionului Tineretului. Costel Radeanu, unul dintre sponsorii echipei iesene, ne-a declarat ieri: "Avem un teanc de acte care dovedesc faptul ca dreptatea este de partea noastra. Nu inteleg cum un teren pe care s-au jucat atitea meciuri importante la nivelul juniorilor, inclusiv un turneu final la care a fost prezent si un reprezentant al FRF, precum si un meci de Cupa saptamina trecuta sa nu mai fie bun deodata. De la FRF ni s-a spus inaintea startului campionatului ca la echipele nou-promovate se vor trimite comisii de omologare in cazul in care exista suspiciuni. Cum la Bucecea a fost o astfel de comisie iar la noi, nu, nu este normal ca sa consideram faptul ca stadionul este regulamentar? Sintem decisi sa mergem pina in pinzele albe pentru a ne sustine cauza". In alta ordine de idei, ceferistii se vor interesa daca exista vreo legatura intre I. Veres, observatorul acelei partidei, care a fost acuzat de gazde ca a facut presiuni asupra arbitrului pentru neinceperea partidei, si jucatorul cu acelasi nume de la Apemin. (Ovidiu MINEA)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii