Cosmarul ratarilor la FCM Poli

marți, 23 martie 1999, 00:00
2 MIN
 Cosmarul ratarilor la FCM Poli

FCM Poli Iasi nu a jucat stralucit simbata. Nu a jucat insa nici rau, prestatia echipei, in ciuda replicii foarte viguroase a Cimentului, fiind peste ceea ce s-a aratat in primele doua etape. Totusi, in primele doua runde s-a cistigat si acasa cu Alexandria si la Braila, acum s-a facut egal acasa. Asa iti aduci iarasi aminte de "ciudateniile" si de dilemele fotbalului si te intrebi daca e mai bine sa joci slab si sa cistigi sau sa joci bine si sa nu gusti din nectarul dulce al victoriei.
Profitind de faptul ca periculosul Bostina nu a jucat virf impins, Paraschiv urcind astfel la mijlocul terenului, gazdele au incercat sa pastreze pe linia de fund doar pe Urdaru si Petrache, care s-au "ocupat" cu brio de virful Ginju. Din pacate, preconizatul joc ultraofensiv al volantilor Gavrilescu si Bordeanu (ambii cu evolutii bune) nu a aparut, "vinovatii" principali fiind mijlocasii de benzi ai oaspetilor, foarte tehnicii si iutii B. Popescu si Frunza, care i-au silit pe cei doi ieseni sa stea mai mult cu gindul la jumatatea proprie. Cum Manole, responsabilul cu deschiderea lacatului pe banda dreapta s-a accidentat iar Puscas a intrat foarte des spre centru, actiunile pe flancuri au aparut foarte rar, permitindu-i atit capitanului oaspetilor Manea, care a inchis excelent zona din fata careului lui Bratianu, cit si exactului trio defensiv central (Burtescu, Duta, Godinac) sa-si faca datoria. Astfel, singurele incercari de a sparge frontal… Cimentul au aparut din actiunile individuale ale lui Matinca.
Chiar in aceste conditii, dominarea totala a gazdelor (Cimpeanu a somat, Cimentul nemizind decit in primele 20 de minute pe ofensiva, dupa pauza ei trecind foarte rar chiar si de centrul terenului) nu putea sa ramina fara urmari, iesenii creindu-si numeroase ocazii de gol. Surprinzator insa, tinind cont ca in avanposturi au evoluat jucatori rutinati ca Decu, Cojocaru sau Stancu, posibilitatile de a inscrie au fost irosite incredibil. Drept urmare Poli nu a reusit sa cistige, sansele de fortare a barajului (mai ales ca Rocar a cistigat – fara nici o emotie… – la Moinesti) scazind astfel simtitor.
Si cum ghinioanele nu vin singure, cel mai bun jucator al "alb-albastrilor" in meciul de simbata, Urdaru, s-a accidentat grav el fiind indisponibil pentru cel putin doua luni. In atare conditii, Poli va culege un nou rod al politicii dusa in intersezon, urmind sa improvizeze pe acest dificil post pentru ca, in ciuda repetatelor semnale de alarma pe care le-am tras, atunci doar Urdaru a evoluat libero, nici un alt jucator din lotul actual nefiind testat ca ultim aparator. (Ovidiu MINEA)

Comentarii