Povestea unui campion

luni, 01 noiembrie 2010, 00:56
3 MIN
 Povestea unui campion

Ca antrenorii ieseni de box cresc talente unul dupa altul pentru a aduce glorie sportiva unor grupari din Bucuresti sau din alte parti, nu este o noutate, iar fenomenul nu se intimpla numai in box. Recent, gruparea SCM Bacau s-a impaunat cu un campion national de seniori, la categoria ^91 kg, pe nume Mihai Nistor. Acest boxer, care va implini peste citeva zile (5 noiembrie)  virsta de 20 de ani, provine din comuna ieseana Erbiceni si a deprins primele taine ale boxului, acum cinci ani chiar acolo, intre Podu Iloaiei si Hirlau, de la antrenorul Constantin Ivan. De acolo, a plecat la Iasi inscriindu-se la grupul scolar Nicolina si, in mod firesc a ajuns si la sectia de box a CS Nicolina, continuindu-si dezvoltarea profesionala cu antrenorul Nicolae Chipirog, timp in care Nistor a realizat succese importante, printre care si titluri nationale la cadeti si juniori.  Problemele cronice ale sportului iesean s-au resimtit si la aceasta grupare, iar Nicolina a fost nevoita sa accepte oferta clubului Dinamo de dubla legitimare, in 2008, antrenorul bucurestean Napoleon Gheorghe insistind foarte mult pentru voinicul din Erbiceni.

Ceea ce trebuia sa insemne un serios pas inainte, a fost de fapt un esec. Neintelegerile cu antrenorii au aparut din cauza ca dinamovistii doreau sa-l foloseasca pe Mihai ca sparring-partner pentru boxerii mai experimentati (asa cum se intimpla des cu talentele fragede care aleg prea repede profesionismul). Astfel incit, dupa ce anul trecut si-a fracturat un deget la finalele Cupei Romaniei de la Iasi, Mihai s-a hotarit sa se lase de box si sa plece la munca in Italia.

Dar soarta a vrut altfel: la fel ca uriasul Anteu din antichitate, Mihai al nostru a capatat forte proaspete si incredere de pe meleagurile natale. La Erbiceni, primul sau antrenor, Constantin Ivan, a devenit primar si sportul a ajuns un capitol cu care comuna se mindreste: pe linga box, figureaza si o sectie de lupte libere care a dat un campion de juniori, Gheorghe Tanase, precum si un vicecampion, Mihai Ciobanu, dar si o sectie de atletism. Primarul-antrenor a stat indelung de vorba cu Mihai si l-a convins sa reia boxul de la zero. Probabil ca i-o fi spus lui Mihai  ca idolul sau, Lucian Bute, a trecut prin multe necazuri in timpul carierei sale de amator, necazuri care l-au ambitionat sa ajunga unul dintre cei mai buni boxeri profesionisti ai lumii.

Asadar, Mihai a pornit de la Erbiceni si destinul l-a ajutat din nou, fiind ochit de antrenorul coordonator de la Bacau, Relu Auras, care pregateste si lotul national de seniori. Nu i-a trebuit mult lui Nistor sa ajunga in frunte: un turneu in Republica Moldova, un altul si mai tare in China, (unde a fost invins doar in finala de vicecampionul olimpic, Zhang Lilei) si apoi, finala Campionatului National de seniori de la Bacau, unde a obtinut patru victorii din tot  atitea meciuri. In finala, Mihai l-a invins prin abandon in rundul II pe gorjeanul Petrisor Gananau, ultimul "mohican" care a adus Romaniei o medalie la o competitie importanta de seniori la box (Europenele de la Liverpool, bronz 2008).

Aceasta este povestea campionului Mihai Nistor, care poate continua si mai frumos. In mod firesc, Mihai a fost selectionat la lotul national de seniori, vor urma Campionatele Europene si, bineinteles, tinta primordiala, Jocurile Olimpice de la Londra 2012. Apoi (cine stie?), o cariera profesionista pe masura idolului sau Lucian Bute.

Povestea lui Mihai are si un tilc: adevaratii campioni nu apar numai in scolile si fabricile de la oras, ci si in mediul rural, acolo unde caracterele poate sint mai otelite. Este suficient ca tehnicienii care au ochi format pentru box sa-si arunce o privire si pe la sate. Iar daca intr-o comuna sau alta, exista un ferment pentru sport, ca la Erbiceni, antrenorii nu vor avea ce regreta!

Comentarii