Si turcii cistiga tot

marți, 15 septembrie 2009, 22:11
2 MIN
 Si turcii cistiga tot

Dupa infringerea dureroasa cu Turcia, campioana mondiala Spania nu-si mai permitea alti pasi gresiti la Europenele din Polonia si avea nevoie de victorie in partida cu Lituania. Sub imboldul acelui 94-72 din ultimul amical dinainte de Euro disputat la Vilnius, balticii au inceput tare si aveau noua puncte avans dupa primul sfert. Absenta lui Simas Jasaitis (accidentat pentru acest joc) avea sa cintareasca greu iar spaniolii au impus un presing agresiv care i-au darimat pe lituanieni: 25-8 in sfertul secund (balticii n-au marcat timp de sapte minute) si 24-11 in sfertul al treilea. Vedeta NBA Pau Gasol a fost lider cu 19 puncte, 8 recuperari si 3 capace insa prestatie de senzatie a avut si pustiul minune de 18 ani de la Joventut Badalona, Ricky Rubio, care a reusit 9 pase decisive pentru o victorie care scoate din orice calcul al sferturilor de finala pe semifinalista de la Jocurile Olimpice. Daca in grupa E Franta este echipa neinvinsa pina acum, Turcia se prezinta la fel in grupa F. Mai omogena si mai experimentata, echipa turca a trecut de mai tinara formatie sirba dupa o partida foarte echilibrata si care a avut nevoie de prelungiri. Vedeta Turkoglu a fost foarte putin inspirat la aruncari dar compensarea a venit de la extrema Ilyasova, care a reusit 22 de puncte si 11 recuperari. Cu 5-0 scor in prelungiri Turcia a cistigat in fata unei echipe care a gresit mai mult dar ramine cu satisfactia ca va prinde un sfert de finala. In fine, Polonia a condus cu sase lungimi dupa primul sfert al intilnirii cu Slovenia apoi s-a taiat. Fara fundasul de la Phoenix Suns, Dragic (accidentat), slovenii au replicat prin centrul Lorbek (20 puncte si 9 recuperari) pentru un succes care ii aduce in postura sa joace in ultimul meci din grupa o adevarata finala cu Turcia.

Rezultate grupa F: Spania – Lituania 84-70, Slovenia – Polonia 76-60 si Serbia – Turcia 64-69 (dupa prelungiri). Clasament: 1. Turcia (4-0), 2. Slovenia (3-1), 3. Spania (2-2), 4. Serbia (2-2), 5. Polonia (1-3), 6. Lituania (0-4).

Ultima ora, aseara, in grupa E: Rusia – Macedonia 71-69; Franta – Grecia 71-69.

Programul de astazi: Lituania – Serbia, Polonia – Spania si Turcia – Slovenia.

Comentarii