Succes, Cristiano!

duminică, 18 ianuarie 2009, 21:53
4 MIN
 Succes, Cristiano!

Primul obiectiv este salvarea de la retrogradare in acest sezon. Bergodi si-a adus doi asistenti, Renzo Rossi si Ionel Colonelu, pastrind doi dintre fostii colaboratori ai precedentului antrenor, Ionut Popa, pe Narcis Ciocirlan si Ioan Cimpeanu. Daca isi indeplineste obiectivul, italianul poate deveni cel mai bine platit tehnician din istoria clubului. La solicitarea antrenorului, cantonamentul de iarna nu se va mai derula la Debrecen. 

 

Dupa o saptamina de incertitudini, componenta bancii tehnice a Politehnicii Iasi a fost clarificata ieri, cind Cristiano Bergodi si-a dat acceptul pentru preluarea functiei de antrenor principal, astazi urmind a se parafa contractul. Anuntul a fost facut de presedintele Politehnicii, Sorin Boca. "Duminica dimineata am pus la punct ultimele detalii contractuale cu domnul Bergodi. Acesta a discutat si cu domnul primar Nichita, a vizitat stadionul si a cules mai multe informatii despre echipa. Miine, intre cele doua antrenamente, va fi semnat contractul, care se intinde pe durata a sase luni, cu posibilitate de prelungire pe doua sezoane. Primul obiectiv este evitarea retrogradarii in acest sezon" a spus seful executivului iesean, care a refuzat sa ofere detaliile financiare ale intelegerii.

Surse bine informate sustin ca Bergodi ar putea deveni cel mai bine platit antrenor din istoria Politehnicii daca isi indeplineste obiectivul. In aceasta ipoteza italianul ar cistiga pina in vara, numai din contract, circa 115 000 euro (incluzind prima de evitare a retrogradarii, de 40 000 de euro), la acesti bani urmind a se adauga si primele de joc, care vor fi de 1,5 ori mai mari decit bonusurile de meci acordate jucatorilor. Tinind cont de faptul ca Poli trebuie sa plateasca pina in vara un contract de circa 35 000 de euro (din care 10 000 euro sint prima de obiectiv) asistentilor lui Bergodi, Renzo Rossi (ce va fi team-manager) si Ionel Colonelu (preparator fizic), rezulta ca efortul financiar care trebuie facut de gruparea din Copou pentru aducerea primului strain din istoria clubului care va conduce banca tehnica va fi de aproximativ 150 000 de euro pentru jumatate de an. Suma, care nu include primele de joc, e valabila doar in cazul in care Iasul se mentine in Liga I.

Precedentul record financiar al unui antrenor al Politehnicii era detinut de Ionut Popa, care, dupa aproape patru ani in care a avut salarii stagionale in jurul valorii de 70 000 de euro, primise in vara o marire consistenta;  angajamentul rupt in aceasta luna, inainte de termen, era in valoare de 150 000 de euro anual. In afara de Rossi si Colonelu, Bergodi, care va prelua autoturismul Toyota RAV 4 care apartine clubului, va colabora si cu fostii asistenti ai lui Popa, "secundul" Narcis Ciocirlan si antrenorul de portari Ioan Cimpeanu; preparatorul fizic din perioada Popa, Cezar Honceriu va trece la Poli II.

Bergodi va conduce astazi primul antrenament al Politehnicii, urmind sa stabileasca in scurt timp programul de pregatire si tintele de transfer, prioritara fiind aducerea unui atacant. Italianul nu va conta in retur pe Ciprian Tanasa, deoarece Universitatea Craiova l-a rechemat mai devreme in Banie pe atacantul ce fusese imprumutat in vara pentru un an in Copou.

In ceea ce priveste cantonamentul de iarna, varianta Debrecen a picat definitiv, Bergodi reusind ieri sa-si impuna si aceasta conditie, ca si cea a aducerii unui preparator fizic, ambele variante fiind respinse initial de ieseni. Italianul prefera Turcia pentru derularea stagiului centralizat, locatia exacta si perioada de cantonament urmind a fi stabilita in scurt timp. Pina atunci, Poli se va antrena in Copou.

Filmul instalarii

11 ianuarie: Ionut Popa anunta ca demisioneaza de la Poli.

12 ianuarie: in ciuda faptului ca sefii clubului si citiva jucatori incearca sa-l faca sa se razgindeasca, Popa isi depune demisia, neprezentindu-se la reunirea echipei.

13 ianuarie: sefii Politehnicii intocmesc o lista cu antrenorii care ar putea sa-i succeada lui Popa. Principala tinta stabilita este Cristiano Bergodi, variantele de rezerva fiind Dorinel Munteanu, Maurizio Trombetta, Basarab Panduru, Gheorghe Poenaru si Marian Bondrea. Incep tatonarile, singurul cu care se demareaza negocieri fiind Bergodi.

14 ianuarie: presedintele Politehnicii, Sorin Boca, se intilneste la Bucuresti cu Renzo Rossi, asistentul lui Bergodi. Se stabliesc detaliile financiare ale colaborarii, cele doua parti stabilind ca raspunsul final sa fie dat a doua zi;

15 ianuarie: la ora 12, Rossi il suna pe Boca cerindu-i inca o zi de gindire. Neavind nici o alta varianta de rezerva in cazul in care Bergodi refuza, sefii Politehnicii iau in calcul reactivarea pistei Popa;

16 ianuarie: Bergodi anunta ca vine la Iasi pentru negocieri;

17 ianuarie: Bergodi si Rossi sosesc, in jurul orei 22, la Iasi, cu avionul;

18 ianuarie: au loc ultimele negocieri, cele doua parti anuntind in cursul diminetii ca vor semna contractul a doua zi.

 

Bergodi in lumea fotbalului

Cristiano Bergodi este nascut pe 14 octombrie 1964, la Bracciano, o localitate aflata la circa 30 de kilometri de Roma. Ca fotbalist a evoluat, fiind fundas central, la Albano (’83-’84), Pescara (97 de jocuri in perioada 1984-1989), Lazio (160 de meciuri si 4 goluri in perioada 1989-1996, fiind si capitan de echipa), Padova (43 de partide si un gol intre anii 1996 si 1999), incheindu-si cariera la Sliema Wanderers, in Malta, in anul 2000. Ca antrenor, a lucrat la echipe modeste din Italia, Imolesse (2002-2003) si Sassuolo (2003-2004), afirmindu-se in Romania, unde a ajuns la sfirsitul anului 2005, cind a preluat pe FC National, echipa pe care a pregatit-o 18 runde. Si in sezonul urmator a preluat din mers o echipa, CFR Cluj, pe care a antrenat-o in ultimele 24 de etape, reusind o clasare pe locul III. Startul sezonului 2007-2008 l-a gasit pe banca Rapidului, cu care a cucerit Supercupa Romaniei, italianul demisionind dupa esecul din Cupa UEFA cu Nürnberg, desi in campionat era neinvins dupa primele noua runde. De peste un an, de la despartirea de giulesteni, Bergodi nu a mai avut vreun angajament.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii