Tase, din nou in vizorul Politehnicii

miercuri, 06 aprilie 2005, 23:00
2 MIN
 Tase, din nou in vizorul Politehnicii

Aflata in asteptarea unei decizii favorabile legate de schimbarea sistemului competitional (decizie care va fi luata peste o saptamina in prima sedinta a noului Consiliu de Administratie al FR Handbal), echipa ieseana cauta in permanenta solutii pentru a incerca sa-si salveze pielea. Poate si aceea conducatorii studentilor au intrat in „priza” dupa ce au aflat ca HCM Constanta renunta la conducatorul de joc Robert Tase. Dorit si in toamna la Iasi, Tase s-a inteles atunci cu conducatorii Politehnicii insa la transfer s-a opus tehnicianul campioanei, Aihan Omer, care a declarat ca are nevoie de jucator. Folosit din ce in ce mai putin, cu o singura prezenta in teren in acest retur, jucatorul de 29 de ani care are in palmares citeva titluri de campion cu Fibrex Savinesti si HCM Constanta s-a trezit ca este pus pe lista de transferari. „Am vorbit cu Tase care punea la punct, la federatie, detaliile legate de rezilierea contractului. Din pacate nu se poate pune problema ca el sa vina la noi acum, atita timp cit nu se mai pot face transferuri.” – ne-a declarat antrenorul iesenilor, Costel Schender, care s-a aratat extrem de atras de ideea aducerii lui Tase in perspectiva etapelor ramase de disputat dar mai ales in perspectiva in care Politehnica va ajunge sa joace turneu de baraj pentru mentinerea in Liga Nationala. Mai mult, venirea experimentatului jucator putea umple un gol mare lasat de despartirea de Marian Gradinaru, titular pe post in acest sezon, care a ales de curind sa renunte la handbal pentru un loc de munca in Spania, pe fondul unor probleme de ordin familial. Urmatoarea partida a iesenilor in acest sezon este programata simbata, de la ora 11.00, la Sala Polivalenta, cind vor intilni tocmai campioana HCM Constanta, echipa care astazi sustine la Suceava o restanta din prima etapa a returului. (L.M.)

Comentarii