Vine Iftimoaie!

joi, 02 martie 2006, 22:02
2 MIN
 Vine Iftimoaie!

Cunoscutul luptator Ionut Iftimoaie a fost ieri prezent la Iasi, unde a participat la o conferinta de presa ce a anuntat gala Local Kombat ce va fi organizata vinerea viitoare, si a efectuat un antrenament. Desi ajunsese miercuri seara in Iasi si e cunoscut ca un tip punctual, Iftimoaie a intirziat jumatate de ora la conferinta organizata la Grand Casino. „Imi cer scuze! Un sfert de ora mi se poate imputa, insa restul se datoreaza faptului ca nimeni nu a ridicat bariera pentru a intra in parcare!” a spus luptatorul, care, zimbitor si foarte volubil, a vorbit apoi neintrerupt timp de 10 minute! „La Iasi ma voi simti cu siguranta bine, datorita faptului ca am singe de moldovean iar primul contact cu promotorul Irimia l-am avut in acest oras, la o gala de box de acum trei ani” a spus Iftimoaie, care a declarat ca are ceva temeri legate de meciul cu polonezul Jastrembsky: „I-am oferit corpului meu, foarte solicitat in 2005, o lunga perioada de relaxare, dupa ultima gala, slabind de la 101 kilograme la 97-98. In plus, nu cunosc prea multe legate de polonez si voi trebui sa fiu atent sa-i ghicesc repede stilul. Sint insa optimist, pentru ca daca eu nu cred in mine, ce pretentii pot avea de la altii? Vreau sa ofer spectatorilor un spectacol frumos, la finele caruia si eu si ei sa ne bucuram si sa mergem sa ne distram frumos intr-o discoteca”. Vedeta Local Kombat a mai afirmat ca are planuri mari pentru acest an: „Chiar daca voi risca mult, vreau sa fac meciuri tari si sa atac titlul mondial”.
Promotorul Eduard Irimia, care si-a cerut scuze vizavi de unele erori aparute in programele oferite presei, a prezentat apoi citeva elemente legate de gala: „Biletele normale vor costa 200 000 de lei vechi iar cele 400 de tichete de la tribuna VIP – 1 milion de lei. Va fi o gala in care romanii vor avea cel putin doua meciuri foarte dificile, si ma refer aici la Daniel Ghita si Sebastian Gramada”. Gala va avea loc pe 10 martie, de la ora 21,30, la Sala Polivalenta.
Programul intilnirilor
Ionut Iftimoaie – Wojciech Jastrembsky (Polonia)
Daniel Ghita – Tony Gregory (Franta)
Catalin Zmarandescu – Stanislav Bahcenov (Bulgaria)
Sebastian Gramada – Mourad Bouzidi (Olanda)
Ionut Atodiresei – Vladimir Vatchevalev (Bulgaria)
Sebastian Ciobanu (Scorpions Iasi) – Alex Nedelcu (Fightclub Galati)
In deschidere s-au anuntat disputarea a altor 3 partide.

Comentarii