Din această poză vă zâmbește Monalisa, eleva arsă în Maxx Space. Povestea unei destin

După 13 ani, tânăra cu părul bă­lai, cu ochii când de culoarea boabelor de cafea, când a măslinelor verzi, îşi mângâie pe creştet copiii şi aş­teap­tă ca, într-o zi, cea mai mare din­tre fetiţe, care acum are cinci ani, să o întrebe de cicatricile de pe corp. Nu are răspunsurile, deşi s-a gândit îndelung.

„M-a întrebat finuţa mea într-o zi, dar fetiţa mea încă nu. Poate ei i se pare nomal ca mama să aibă cicatrici pe mână, pe gât… Poate o să mă întrebe într-o zi ce-am păţit, nu ştiu cum o să-i răs­pund“, mărturiseşte Monalisa Podo­leanu.

Se visa arzând, nu putea să doarmă

Pe vremea când a avut loc tragedia se numea Miriuţă, avea 17 ani şi învăţa la Grupul Şcolar Energetic Iaşi. Se afla în discoteca Maxx Space împreună cu clasa şi cu cea mai bună prietenă a ei, Gabriela Mo­raru, la o reuniune cu şcoala: competiţie de karate organizată între două şcoli din Iaşi, colegiile „Le­onida“ şi „Asachi“, urmate de distracţie şi dans. În timpul demonstra­ţiilor, supravegheate de profesori, unul dintre colegi a aprins cu alcool tehnic una din torţe, iar în momentul în care din neatenţie i s-a aprins şi sticla, băiatul a aruncat-o unde a apu­cat. Avea să înceapă calvarul pentru Mona.

„Când a văzut că fla­căra s-a ridicat din tăviţă şi a cu­prins sticla, băiatul a aruncat sticla, care a venit direct în mine. S-a speriat… Poate şi eu aş fi reacţionat la fel. Nu a vrut să o arunce în mine. Atunci am luat foc, părul îmi ardea, alcoolul s-a împrăştiat şi pe Gabriela, cea care a încercat să mă ajute. Noi veneam de la baie, iar când am ajuns în sală prezentatorul nu ne-a mai lăsat să trecem deoarece spectacolul începuse. Ne-am oprit şi am rămas acolo în pi­cioare, lângă locul unde era de­monstraţia“, îşi aminteşte aceasta.

A ajuns la spital pe targă, cu arsuri pe 45% din suprafaţa corpului, un procent la care orice specialist român îţi dă şanse tinzând spre zero. La spital a ajuns şi prietena ei, Gabriela, dar nu pe targă ci pe picioarele ei. Săp­tămânile petrecute în rezervă au fost lungi cât zilele unui post negru.

„Am stat cu Gabriela într-o re­zer­vă. Eu eram în stare gravă, ea îmi dădea să mănânc cu linguriţa. Era bine, avea grijă de mine… La un moment dat, ne-au separat: ea voia să fie mai rece în cameră, eu voiam mai cald, deoarece îmi era frig. Ne-au separat, dar ea venea dimineaţa la mine să mă vadă. După o săp­tă­mână, am reuşit şi eu să dorm noap­tea. Pentru că, în primele nopţi, nu puteam dormi deloc, a­veam coşmaruri, visam că eram în flăcări. Când m-am trezit, în di­mi­neaţa aceea, o aşteptam pe Ga­briela la mine. Nu a mai venit… Apoi mi-au spus că a intrat în comă. Mi-au povestit că Gabriela a deschis ochii dimineaţa, iar asistentele i-au spus de mine: că mă recuperez, că am reuşit să merg… După aceea a închis ochii… Nu s-a mai trezit…“, spune, cu durere în glas şi cu lacrimi în ochi, Monalisa.

Era chiar înainte de Paşti.

Soţul a iubit-o de la început, cu tot cu cicatrici

Greul însă abia de acum avea să urmeze pentru Monalisa. Spune că i-a fost foarte greu să se recupereze. În primele două săptămâni nu a putut merge pe picioarele ei. Apoi, când s-a dat jos din pat, s-a simţit ca un copil mic, care învaţă primii paşi. Spune că era ca fetiţa ei cea mai mică, care abia acum merge „co­păcel“.

„Am mers la recuperare un an, după ce am luat foc. Mi se făcea masaj la faţă, la gât, la mâna stângă… Pe mâna stângă aveam arsuri de gradul IV, era foarte grav. Trebuia amputată. Atunci, medicul Stamate (Teodor, n.r.) m-a operat şi mi-a spus că nu îmi va amputa mâna, deşi riscam să fac cangrenă. Stamate mi-a redat viaţa: nu mi-a tăiat mâna! Mi-a făcut atunci grefă de piele, am avut noroc că nu m-am infectat, deoarece pe mâna asta nu aveam deloc piele. Un an după aceea am avut vocea foarte groasă, de la fumul care mi-a afectat gâtul. Şi acum, în fiecare primăvară, eu două-trei săptămâni sunt răguşită, nu pot vorbi“, îmi explică Monalisa, care pe 8 noiembrie şi-a sărbătorit ziua de naştere.

A făcut 30 de ani. Pe soţul ei, Daniel, l-a întâlnit la un an după tragedie. Trecuse oarecum peste multe greutăţi, şi a descoperit că dragostea adevărată nu ţine cont de fineţea pielii, ci de frumuseţea sufletului.

„Când ne-am întâlnit, era frig afară, aveam bluză pe gât, nu se vedeau cicatricile. Dar nu a contat cum arătam. M-a cunoscut cu cicatrici… Contează sufletul. Pă­rinţii lui, el este din Covasna, nu m-au întrebat decât după şapte ani de căsnicie ce am păţit. Abia atunci le-am spus“, îşi aminteşte Monalisa.

„Nu mă uitam în oglindă“

„După ce am ieşit din spital, nu prea mă uitam în oglindă. Doar dimineaţa puţin, când mă pieptă­nam. Parcă pe furiş. Evitam să mă uit în oglindă. Am încercat să mă îmbrac în aşa fel încât să nu se vadă. Umblam vara cu cămăşi cu mânecă lungă. Acum nu mai am aceste probleme, port tricouri, ro­chii decoltate, nu am nici un complex. Cu timpul începi să te obiş­nuieşti. E impactul, la început. Eu mi-am lăsat apoi părul să crească, deoarece acoperea mare parte din gât“, mai spune tânăra.

De tragedia de la Bucureşti ne spune că a fost foarte impresionată.

„Vreau să le transmit condoleanţe părinţilor, iar celor care sunt acum pe patul de spital, să aibă speranţă, deoarece nu se opreşte totul aici. Este important ca mama, tata, prietenii, căţe­lul, toţi să le fie aproape şi să fie lăsaţi de către medici să le fie aproape. Rog părinţii să le fie alături! Eu am fost foarte ataşată de mama. Dacă nu venea o zi, intram în depresie. Medicii de la Bucureşti trebuie să-i lase să-i vadă des. Toate-s trecătoare, iar tinerii aceştia trebuie să înţeleagă asta!“, este mesajul Monalisei, fata care acum 13 ani ardea la propriu în Maxx Space.

Aceasta îi înţelege cel mai bine, ştie ce simt în fiecare minut. De când s-a produs incendiul la Bucureşti, stă mereu cu ochii pe televizor. Nu pierde nicio ştire, nicio emisiune. Un deces nou o face neom toată ziua.

Visa să ajungă tehniciar dentar

După ce a terminat liceul, Mona a intrat la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, la specializarea Tehnică Dentară. Însă nenorocirea din timpul liceului avea să-i schimbe irecuperabil destinul. A făcut doar doi ani, apoi a renunţat. Nu pentru că nu-i plăcea să înveţe, ci pentru că nu a putut, fizic vorbind.

„N-aveam stabilitate în mâna stângă, tremuram. Mi-am dorit să fiu dentist, deoarece este o meserie în care eşti bine plătit şi poţi face o carieră frumoasă. Am renunţat, am mai făcut nişte cursuri de informatică, apoi am plecat la mama în străinătate, unde am stat o perioadă. În 2008 m-am căsătorit“, spune aceasta, vorbindu-mi apoi foarte mândră de fetele ei de cinci, respectiv un an şi trei luni.

Printre firele poveştii ei de viaţă, desprinsă parcă dintr-un film, Monalisa îşi aminteşte că s-a întâlnit acum mai bine de un an cu părinţii Gabrielei. Întâmplător, pe stradă. Ea era însărcinată cu fetiţa cea mai mică. S-au uitat la ea cu tristeţe, dând să izbucnească în plâns.

„Au văzut că am o familie, că am copii… Probabil îşi spuneau că, dacă Gabriela nu murea, poate ar fi fost şi ei bunci acum…“, gândeşte cu voce tare Monalisa.

În urma dramei din Maxx Space, de la Sala Spor­tu­rilor, a urmat un proces lung, în urma căruia, după cinci ani de la tragedie, judecătorii au dat un verdict în acest caz. Doi elevi, Ciprian Agachi şi Ştefan Timofte, au primit câte un an de închisoare cu suspendare, iar profesorii Luminiţa Ştefania Agache şi Laurenţiu Ipate, câte doi ani cu suspendare. O altă profesoară a fost achitată. Toţi aceştia au fost obligaţi să plătească, împreună cu familiile, liceul şi ISJ, aproape 60.000 de lei către Spitalul Clinic de Urgenţe, pentru a acoperi îngrijirile acordate victimelor. Dau­nele primite de familia liceenei decedate au fost stabilite la 71.500 de lei. Monalisa a primit 50.000 de lei daune morale şi 1.100 de lei daune materiale, iar cel de-al treilea rănit, Ciprian Roşca, a primit suma de 4.000 de lei.

În acelaşi vârtej în care, acum 13 ani, se căutau vi­novaţii unui mort, astăzi se caută cu disperare vinovaţii a câteva zeci.