Toaleta de 30.000 euro se spală singură

Ieşenii vor avea cinci WC-uri electronice cu sistem de siguranţă de tip S.O.S.

marți, 24 mai 2016, 01:59
2 MIN

Cabina va avea sistem de tip S.O.S. chiar dacă se întrerupe curentul electric. Podeaua va fi spălată automat după fiecare utilizare.

Primăria va achiziţiona cinci toalete ecologice moderne care vor fi amplasate în diverse zone din oraş. În acelaşi timp, po­trivit primarului interimar Mihai Chirica, în perioada următoare, în 30 de puncte din municipiu vor fi montate coşuri cu punguţe pentru proprietarii de câini, în acest caz achiziţia fiind deja finalizată.

Pentru toalete, municipalitatea a estimat o valoarea totală de aproximativ 650.000 lei. Ele vor putea fi utilizate cu fise, iar fiecare toaletă va avea un sistem electronic de deschide­re/închidere, un sistem de siguranţă de tip S.O.S., un sistem automat pentru spălare şi dezinfectare, un sistem de aerisire şi odori­zare, un sistem automat de spălare a po­delei, dezinfectare şi uscare a vasului de toaletă, un sistem electronic de siguranţă pentru a preveni spălarea şi curăţarea toaletei înainte de ieşirea utilizatorului, un sistem de distribuire automată a tuturor consumabilelor, un sistem de încălzire şi un sistem de telecontrol GSM.

„E un subiect care nu trebuie neglijat şi nu trebuie să ne fie ruşine să-l abordăm. Este o măsură de civilizaţie pentru un oraş vizitat din ce în ce mai des de foarte mulţi turişti“, a declarat Chirica.

În privinţa containerelor care vor putea fi utilizate de proprietarii de câini pentru depozitarea excrementelor, primarul interimar a precizat că achiziţia s-a ridicat la aproape 62.000 lei.

„Nu am trecut la o acţiune de emitere de amenzi pentru cei care nu respectă normele stabilite la nivel local. De data aceasta, punem lucrurile într-o ordine firească, creăm condiţiile şi am cumpărat cele 30 de containere pentru cei care plim­bă căţeii în spaţiul public, după care, cine nu respectă regula, va trebui să plătească. Să plătească din buzunarul lor pentru ca noi să ne putem recupera banii pentru containerele şi consumabilele pe care le vom instala“, a precizat Chirica.

Deocamdată, containerele au fost dotate cu 15.000 de punguţe.

Comentarii