Despre surzenie si talent

Dar surzii interiori sint pur si simplu o calamitate: ei nu au cum sa simta cartile, pentru ca le lipseste empatia legata de euritmie, frazare etc. Le lipseste capacitatea de audibilitate a acestei lumi prin intermediul cartilor. Cred ca intr-o situatie identica mai sint doar ciungii: pare sa fie de-a dreptul sinucigas sa nu poti atinge cartile, sa nu le poti pipai cu buricele degetelor. Dar in timp ce, in cazul ciungilor, handicapul este unul impus dinafara, surzenia interioara tine de automortificare, autosuficienta si duce la sterpete ori chiar la implozie. Intrucit surzenia interioara inseamna mai cu seama indiferenta si ataraxie.

Vai, prin urmare, de surzii launtrici care nu pot auzi cartile! Si de-abia apoi vai de ciungii care nu pot atinge cartile, pentru ca lucrul acesta le-a fost impus, fara sa fi depins de ei! Talentul este o stiinta nomada, pentru ca nu are un punct fix si nici o origine fixa: el exista, daca exista, doar ca singurul nucleu sacru (sau aproape sacru) care functioneaza concret intr-un creator. As putea vorbi aici despre ceva drag mie, anume despre transa (in legatura cu talentul), dar stiu ca acest termen ar putea stirni reactii nelinistite, daca nu cumva o respingere fatisa. Refuz sa ramin blocata in foarte vag si eteral atunci cind incerc sa definesc talentul. Poate ca acesta este o forma de alchimie rezonabila, care poate fi exteriorizata si oferita celorlalti oameni in chip inteligibil (sau relativ inteligibil).

Dogmatic vorbind, nu doresc si nu simt nici o aplecare spre a defini talentul. Tocmai nedefinirea lui foarte exacta (in sens canonic) este cea care ma satisface.