Vizibilitatea artistului tine de puterea de adaptare, nu de prezenta in galerii

Esti descris inca drept un tinar artist. Cum ti se potriveste aceasta caracterizare?

Sint multumit de aceasta titulatura, ca sa zic asa, cu toate ca la 37 de ani nu consider ca mai sint foarte tinar. Nu prea pot sa mai particip la expozitiile "Atelier 35", de exemplu, destinate tinerilor artisti.

La citi ani a inceput cariera?

La 14 ani, atunci cind am luat primul premiu la "Cintarea Romaniei", un premiu care a certificat ca pot sa fac arta in fata parintilor mei, care nu vroiau sa ma lase sa fac asta. Am fost foarte mindru de acest premiu, care a fost practic primul in domeniu si cu care am reusit sa ii conving sa merg la scoala de artisti. Habar nu aveam ca exista asa o scoala, de pictori, cum i se spunea la vremea respectiva.

Se spune ca scoala de arta are o mare problema: profesorii care incearca sa te faca un emul al lor, iar de multe ori studentii ajung niste copii fidele, dar nu neaparat si talentate.

Daca nu ai parte de un bun pedagog, acela care trebuie sa te invete sa inveti tu mai departe este posibil sa se intimple asta. Eu consider ca am avut parte de profesori foarte buni, dar cred ca si sa fii un bun elev conteaza foarte mult, sa discerni si sa iti dai seama de lucrurile acestea. Evident ca la inceput a trebuit sa imit, ca un copil mic care invata sa mearga, a trebuit sa fac copii dupa Caravaggio, Velazquez, chiar si dupa citiva artisti plastici ieseni. Lucrurile acestea mi-au folosit foarte mult, pentru ca e vorba de experienta, pe care daca nu o ai, nu prea poti sa iti faci un traiect usor prin arta.

Sa facem legatura cu proiectul tau care este in sediul Finantelor Publice locale, un loc nu foarte iubit de ieseni. Ai exorcizat cumva spiritele rele din cladirea Finantelor printr-o lucrare pentru care ai concurat inclusiv cu profesorii tai.

E o lucrare de 74 de metri patrati, realizata in ‘98. Este prima mea lucrare de arta monumentala din Iasi, cea mai mare suprafata pictata, si se numeste Babylon. Sint tot felul de valente spirituale ale omului: omul si muzica, omul si teatrul. Poate cei care intra acolo sa isi plateasca darile la stat vor fi mai atenti si vor vedea lucrarea, care e destul de interactiva. Chiar am analizat de citeva ori, stind la coada acolo, cum oamenii aratau cu degetul spre lucrare, vorbeau despre ea, ceea ce ma multumeste foarte mult, pentru ca lucrul cel mai rau este sa nu se vorbeasca despre lucrare. E un proiect pe care l-am realizat atunci, in ‘98, dar radacinile lui stateau in lucrarile din timpul facultatii. Am lucrat foarte mult pe marginea acestei teme, Geneza Babylon se chema ciclul pe care l-am incheiat odata cu aceasta lucrare, foarte ampla, am lucrat pe 4 rinduri de schela timp de 3 luni. E o tehnica destul de ciudata, am lucrat foarte mult in creion, am consumat aproape 200 de creioane, pentru ca toata hasura e realizata in creion si acrilic, iar caraiajele sint facute din foita de aur. M-a ajutat foarte mult experienta pe care am avut-o in timpul facultatii intrucit vara restauram biserici, monumente istorice. De exemplu, am lucrat la biserica Manastirii Snagov, unde este inmormintat Vlad Tepes si faptul ca aveam in singe aceasta rigoare a schelei, a ordinii pe santier m-a ajutat foarte mult.

Grup 3, infiintat in anul 2000. Biografia ta este legata de el. Ce anume a coagulat acest grup?

Nu eram nici foarte buni prieteni. E vorba de Zamfira Birzu, care este profesor la Academia de Arta, si de Gabriela Vrinceanu, care picteaza biserici, are la activ peste 25 de biserici pictate in tara si care este sculptor. Am expus impreuna intrucit am fost legati de faptul ca lucrarile noastre stateau foarte bine pe simeze, si nu neaparat am lucrat pe proiect asa cum se intimpla. In general, grupurile de artisti au un proiect comun si lucreaza toti pe aceeasi tema. Asta a fost la inceput, dupa care evident ca am incercat si noi sa lucram pe aceeasi tema. Exemplul a fost expozitia de acum doi ani din Elvetia, care se numea Erotica si pe care anul trecut am reeditat-o la Iasi, sub o alta denumire, Narcisismul. Am stat foarte bine impreuna pe simeze si am decis sa mergem in continuare impreuna. Ne-am dat seama ca in grup vom razbate mai bine intrucit noi vroiam sa iesim cit mai mult afara. Si am mers impreuna la Venetia, Viena, Budapesta, Paris, Baden.

Care crezi ca sint principalele probleme in Iasi in ceea ce priveste vizibilitatea artistilor plastici si a galeriilor?

As incepe cu oportunitatile pe care le au artistii, chiar daca nu iti raspund in acest moment la intrebare. Ca artisti plastici, in Iasi avem un mare avantaj, si anume faptul ca mostenim un public destul de avizat si ca exista si tineri care sint foarte dornici sa vada arta, sint cei care au mostenit colectii de arta de la bunici. Acest Iasi, fosta capitala culturala a tarii a avut multi colectionari de arta.

Din nefericire insa, nu este destul. Este un public foarte redus.

Este un public redus, dar e mai numeros decit in celelalte orase din tara si as putea sa dau exemple ca Timisoara, Brasov, Cluj. E adevarat ca la Cluj lucrurile au inceput sa se miste foarte bine acum, dar eu ma refeream la potential.

Vrei sa spui ca este un domeniu al artei in care Iasul exceleaza sau sta mai bine decit alte orase?

Cu siguranta sta mai bine decit altele, doar ca nu este pus nici pe piedestal, pentru ca nu s-a facut un clasament si nici nu o sa se faca vreodata deoarece nu poti sa compari doi artisti sau doua scoli. Fiecare are valoarea ei si se completeaza reciproc. Vizibilitatea artistului in momentul de fata, ca sa iti raspund la intrebare, nu cred ca tine neaparat de prezenta lui in galerii, ci si de puterea lui de adaptare la ceea ce inseamna omul contemporan, cel din 2009, care nu mai are timp de intrat in spatii, pentru ca este tot timpul in viteza. De aceea trebuie sa fii prezent pe net, trebuie sa ai cataloage pe care sa le imprastii in stinga si-n dreapta.

Ma gindeam ca poate una dintre problemele artistilor plastici e chiar Uniunea Artistilor Plastici, din care faci parte. Este un organism care are o imagine destul de proasta, de prafuita. In general, conflictele care se isca intre artisti si Uniune sint legate de spatii. Au fost nenumarate proteste la nivel national fata de conducerea Uniunii. Cum stau lucrurile la Iasi?

Sint si membru al Uniunii, si membru in conducere. E bine ca totusi prin aceasta Uniune noi reusim sa tinem aceste spatii. Daca nu am fi uniti, cred ca ele ar fi la ora asta crisme ori hoteluri, pentru ca spatiile sint acum foarte vinate, si ma refer la spatiul din Lapusneanu, Galeria Cupola va fi cit de curind retrocedata si vom ramine fara una dintre cele mai mari galerii ale Iasului. Spatiul nostru de pe Cuza Voda, unde aveam secretariatul si unde era si Partidul National Taranesc, a fost retrocedat si am ramas fara el.

Reusiti sa obtineti spatii noi?

Se pune aceasta problema, dar deocamdata nu am reusit. Totusi, Primaria ne ajuta, in sensul ca aceste spatii pe care le avem ramin ale noastre si e foarte bine asa. Sint niste spatii fara de care arta plastica ieseana ar suferi enorm sau poate chiar ar fi pe cale de disparitie. Acolo nu este doar un atelier, ci un spatiu in care intra multi colectionari de arta, ma refer la cei mai in virsta. Sint insa si multi tineri care au inceput sa vada in revista, au inceput sa vada pe net si vin la atelier.

Ce ne facem insa cu restul criticilor care sint aduse Uniunii? Se spune despre Uniune ca este o institutie retrograda, care nu reuseste sa se adapteze foarte mult la nou.

Si eu cind eram mai tinar eram de aceeasi parere, dar ulterior mi-am dat seama ca totusi am tinut sa fac parte din aceasta Uniune, sa simt ca apartin unei bresle, iar aceasta breasla este foarte bine conturata. Mai bine zis, nucleul acestei bresle este Uniunea Artistilor Plastici. Nu stiu artisti plastici care sa nu faca parte sau sa nu isi doreasca sa faca parte din aceasta Uniune pentru ca, odata fiind membru UAP, ai acces la aceste sali gratuit. In general, la galeriile particulare se plateste sau se lasa o lucrare sau doua, depinde cum te intelegi cu galeristul.

Acesta este pretul platit?

Da. In schimb, ei isi fac treaba foarte bine, in sensul ca nu e doar o galerie, un spatiu bine pazit, ci exista o agenda, sint invitate nume mari.

Tu nu vrei sa vorbesti in mod neaparat despre criticii de arta plastica. Eu insa as vrea sa vorbim despre ei din urmatorul punct de vedere: pictura este un domeniu de nisa care, pentru a fi receptat corect, are nevoie de un sistem educational foarte bine pus la punct, care sa ii ajute pe viitorii consumatori de arta sa inteleaga despre ce este vorba. Pe de alta parte, avem critica de specialitate care ar trebui sa traduca o lume atit de complexa unui public larg.

E adevarat. Criticul de arta ar trebui sa fie liantul intre beneficiari si consumatori. Nu prea putem vorbi de critica ieseana. In afara de Valentin Ciuca nu mai avem critica ieseana. Mai sint acum citiva tineri, ma refer la Cristian Nae.

Cit de mult poate educatia plastica din scoala sa determine intelegerea picturii?

E foarte importanta intrucit te face sa te bucuri de o linie, de un punct, de o culoare, te face sa intelegi mai mult starea pe care o ai atunci cind vezi un lucru frumos.

In 2007, la Ateneul Tatarasi din Iasi, o institutie pe care stiu ca o pretuiesti si pe care ai sustinut-o, ai avut o expozitie cu lucrari de grafica, un eveniment care a invitat mai multe arte in dialog: a fost si un recital al actorului Florin Mircea. Ciclul pe care l-ai expus se numea Masti. Cum a fost acel eveniment pe care l-ai mai prezentat si in alte locuri?

Pe domnul Florin Mircea l-am invitat intrucit evenimentul-vernisaj se intimpla pe 15 ianuarie, de ziua lui Eminescu, iar dumnealui ne-a recitat Eminescu. Evident ca pretuiesc acest lacas de cultura pentru ca este unul nou si cred ca trebuie sa ii dam greutate prin pretuirea noastra. Ateneul a fost denigrat o perioada, pentru ca a avut un director pe care nu l-a iubit toata lumea.

Un director pe care l-ai sustinut.

Practic eu am sustinut institutia foarte mult si ceea ce a facut el acolo. Stiam ce a facut si la Centrul Cultural Francez, cu care am colaborat la anumite proiecte, si nu numai eu, ma refer mai degraba la cei de la "Periferic", la Matei Bejenaru care a organizat multe expozitii acolo.

Ai iesit foarte mult in afara si ai vazut cum arata o piata de arta functionala. Din punct de vedere valoric, cum crezi ca ar arata piata de arta de la noi intr-un ciclu normal?

E foarte diferita. La noi cine vine sa cumpere o lucrare de arta, o studiaza, o intoarce pe toate partile, mai revine peste o saptamina sau peste o luna, ii dai lucrarea si ii spui ca daca nu ii place poate veni sa o schimbe. La Venetia, de exemplu, in galerie, veneau cumparatorii cu sacosa de la piata, care era aproape de Institutul Cultural Roman, lasau sacosa cu verdeturi, se duceau la bancomat si scoteau banii, dupa care luau lucrarea si plecau cu ea sub brat.

Era o cumparatura ce intra intr-un circuit firesc al zilei respective.

Intr-un fel. Pe mine ma multumeste mai mult ce se intimpla la Iasi.

Cariera ta inseamna, in afara de succesul artistic, si un succes de viata, ca sa ii spun asa, pentru ca din asta traiesti in mare parte. Sigur, esti angajat scenograf la TVR Iasi, insa dincolo de asta nu ti-e rusine sa spui ca traiesti din arta ta. Cum se face legatura asta intre bani si arta?

Am afirmat de mai multe ori lucrul acesta, si am facut-o pentru ca este adevarat. Am incercat sa traiesc din arta imediat dupa ce am terminat facultatea. Au fost doua proiecte foarte mari: cel de la Finante si o lucrare foarte mare intr-o casa particulara, a doamnei Irina Schrotter. A fost o lucrare de mare anvergura, ma refer la vitraliu si pictura. Am inceput apoi sa pictez oarecum la comanda, au inceput sa mi se vinda lucrarile.

Nu cunosteam acest detaliu, ca ai lucrat in casa unei persoane cunoscute. Mai sint asemenea exemple din Romania. Nu le hraniti snobismul acestor persoane?

In nici un caz. Era vorba despre anul 1999, la trei ani de la terminarea facultatii, iesisem de pe bancile scolii, eram falit, inca nu aveam un serviciu. Despre asta vorbeam acum, despre stradania de a face bani din arta.

Ai mai face acest lucru acum?

Evident ca as face. Depinde de proiect. Daca oamenii ar avea incredere totala, sigur ca da. A fost cazul Irinei Schrotter, care a avut incredere foarte mare.

Dar cum ai privit, de exemplu, faptul ca Sabin Balasa a mers in locuinta lui Irinel Columbeanu, a pictat acolo si, mai mult, i-a predat lectii de pictura iubitei lui Irinel Columbeanu din acea vreme, Anna Lesko?

E si Irinel Columbeanu om. Cred ca nu facea un lucru rau. Si-a cheltuit banii cu folos. Lucrul acesta imi aduce aminte de Scoala de Arta din Franta. Sint foarte multi novici acolo, oameni care sint contabili de exemplu si care dau o gramada de bani pentru o lectie de pictura. Chiar am cunoscut o tipa care, dupa serviciu, lua pinza sub brat si mergea sa ia lectii de pictura.

Ce vei face anul acesta?

Voi avea o expozitie la Madrid, la Institutul Cultural Roman, o expozitie in mai la Villeneuve D’Asque, undeva in Franta la granita cu Belgia. E o expozitie la care lucrez chiar in acest moment si sint destul de presat intrucit mai am de terminat multe lucrari.

 

Design de interior, videoart, performance, happening, body painting…

Nu esti doar pictor, ci si sculptor. Mai mult, exista o legatura puternica intre literatura si ceea ce lucrezi tu pentru ca foarte multe coperte poarta semnatura ta. Se stie ca Nichita Danilov are o preferinta declarata pentru tine si isi doreste picturile tale pe coperta. Ai realizat ilustratia pentru integrala Borges. Cum colaborezi cu celelalte arte si cit iti este de usor sa le aduci in pictura ta?

Inca am mai redus din plaja aceasta. Am facut foarte mult design de interior, videoart, performance, happening, body painting. Acum vreau sa ramin mai mult in zona picturii si a sculpturii. Sint fixat pe acest ciclu de lucrari, Cine este, Doamne, omul? Este o lume in care eu cred foarte mult, si asta este foarte important pentru un artist. Evident ca sculpturile sint personajele din lucrarile de pictura care ies in relief. Eu zic ca se completeaza foarte bine. Tot de aici a iesit si acel monument din bronz, "Capsula timpului", plasat in fata Primariei din Iasi.

Un alt proiect care vizeaza spatiul public iesean este "Zidul personalitatilor", un proiect al tau si al lui Nichita Danilov, directorul Casei de Cultura "Mihai Ursachi" din Copou. Cum va arata acest zid?

E o constructie arhitecturala de factura neoclasica ce va fi amplasata pe a doua alee din Parcul Copou. Am zis noi ca va deveni de interes national pentru ca sper ca toate personalitatile sa isi doreasca sa aiba amprenta amplasata pe acest zid. Vor incapea in total 42 de plachete. Vrem sa cream evenimente de fiecare data cind va fi amplasata o astfel de placheta. Evident ca vor fi inscriptionate si numele personalitatilor care au trecut prin Iasi de-a lungul timpului. Va avea 25 de metri lungime, 1,70 inaltime, doua firide laterale si o poarta centrala care va fi pazita de doi sfetnici.

Care este termenul de executie?

Proiectul a primit finantare, asteptam sa iasa autorizatia de constructie, care se da destul de greu. Cred ca pina la sfirsitul lui februarie incep lucrarile.