120 de şcoli din Iaşi au elevi în risc major de abandon şcolar

joi, 20 ianuarie 2022, 02:50
2 MIN
 120 de şcoli din Iaşi au elevi în risc major de abandon şcolar

Acestea sunt eligibile într-un program naţional în care au fost incluse peste 3.200 de şcoli

 

Aproximativ 120 de instituţii de învăţământ din judeţul Iaşi se află pe lista Ministerului Educaţiei ca fiind eligibile pentru Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar (PNRAS). Practic, Ministerul Educaţiei a publicat o listă cu peste 3.200 de unităţi de învăţământ de la nivel naţional care prezintă risc de abandon şcolar din partea elevilor, urmând să fie selectate peste 2.500 de şcoli care vor primi, fiecare, câte un grant de maximum 200.000 de euro, în funcţie de numărul de elevi înscrişi şi gradul de marginalizare a localităţii, grant care va fi implementat pe o durată de 3 ani. Unităţile şcolare aflate pe lista publicată de Ministerul Educaţiei, dar şi alte şcoli care pot face dovada că prezintă risc mediu şi crescut de abandon şcolar, pot transmite intenţia de participare până pe 21 ianuarie.

Programul lansat de Ministerul Educaţiei vizează implementarea Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educaţie (MATE), fiind parte din Proiectului Naţional de Reformă „România Educată”, cu finanţare PNRR, în valoare de 543 milioane euro – componenta PNRR nerambursabilă. Aproximativ 120 de unităţi de învăţământ din judeţul Iaşi se află pe lista cu cele peste 3.200 de la nivel naţional considerate de Ministerul Educaţiei ca având risc mediu sau crescut de abandon şcolar. Chiar dacă majoritatea celor aproximativ 120 de şcoli din judeţul Iaşi sunt din mediul rural, în mod surprinzător pe listă se regăsesc şi şcoli din municipiul Iaşi. Astfel, pe acestă listă regăsim şcolilegimnaziale „Ion Neculce”, „Alexandru Vlahuţă”, „Mihai Codreanu”, „Carmen Sylva”, dar şi Liceul „Virgil Madgearu”, Colegiul Tehnic de Electrotehnică, Şcoala „Ion Ghica”, Liceul Sportiv, Şcoala „Ghe. Brătianu”, Şcoala „Ionel Teodoreanu” sau Şcoala „Dimitrie Sturdza”. Aproximativ jumătate dintre cele 120 de şcoli aflate pe lista Ministerului Educaţiei sunt considerate „şcoli cu prioritate ridicate”, deci cu şanse foarte bune să fie pe lista celor 2.500 de şcoli beneficiare ale granturilor acordate de Ministerul Educaţiei. 

Comentarii