Caută 
1 MIN
Însemnări mai mult sau mai puţin (ne)însemnate…
Dickens şi americanii
Destul de rar mai vezi un film bun pe TVR1, de pildă. Dar de Crăciun, iată, a fost cazul. Au dat filmul Omul care a inventat Crăciunul (The Man Who Invented Christmas, 2017). Este o producţie irlandezo-canadiană în regia lui Bharat Nalluri, cu Dan Stevens (actorul englez care a jucat şi robotul umanoid din filmul german Ich bin dein Mensch!) în rolul lui Charles Dickens. Filmul care decupează în mare perioada celor şase săptămâni dinainte de Crăciunul din 1843, când Dickens a scris probabil cea mai de succes carte de Crăciun, A Christmas Carol, dar începe cu turneul acestuia în SUA, cu un an înainte. Unde a fost primit ca un superstar, cu săli pline etc. Ce credeţi că a notat Charles Dickens, printre alte, în jurnal?
„Americans are friendly, earnest, hospitable, kind, frank, accomplished, warm-hearted, fervent and… enthusiastic. I can't wait to get home.” Americanii, deci, sunt „prietenoşi, serioşi, ospitalieri, săritori, sinceri, realizaţi, inimoşi, pătimaşi şi… entuziaşti”. Concluzia lui Dickens: „Abia aştept să ajung acasă.”
Umor englezesc, ce să mai.
Rugăciunea de masă a rancherului texan
Good bread,/ Good meat -/ Good Lord,/ Let's eat!
Adică: Pâine bună,/ carne bună -/ Domn bun/ Hai să mâncăm!
Pescuită dintr-un film oarecare (Regatul inimii mele, 2018), cu alte două mici regate fictive (şi rivale!), anume Merania şi Angosia!? Ca fapt divers, pentru Merania, imaginea mare a castelului rezidenţial e cu Castelul Corvinilor, dar în rest s-a filmat pe la… Sinaia. Pesemne cei de la Peleş au cerut prea mulţi bani.
Câinele lui Bismarck
Ştiţi cum se numea câinele lui Bismarck în 1873, pe când s-a dus la Viena cu ocazia Expoziţiei Mondiale? Platon!
(Informaţie culeasă din serialul Sissi)
Publicitate discutabilă
Poate aţi văzut clipul publicitar în care, pe lângă ce spun două femei despre medicamentul, pardon, suplimentul alimentar Detrical, un bărbat zice aşa: „Eu iau Detrical pentru că nu am timp să fiu bolnav.”
Motivarea omului mi se pare cel puţin discutabilă, în măsura în care invocarea lipsei de timp aşează totul pe nişte picioare de lut. Nu, uneori, ca să zic aşa, trebuie să ne facem timp să fim bolnavi, să îi dăm corpului un răgaz, un respiro pe care chiar el ni-l cere (prin îmbolnăvire) atunci când îl suprasolicităm.
Suzeta pacificatoare
Nu mică mi-a fost mirarea să aflu dintr-un film că americanii zic la suzetă pacifier! Englezii ii zic dummy ori soother, nemţii schnuller! Şi francezii? Sucette, desigur.
Dilemă actuală
Una dintre ele. Cum să mai faci umor, cum să fii ironic, sarcastic etc. fără să ofensezi pe cineva? Nu prea merge. Nu ai cum. Căci, vorba lui Rowan Atkinson într-un speech despre free speech (libertatea de expresie, desigur), citându-l pe Lord Dear: „The freedom to be inoffensive is no freedom at all.” – „Libertatea de a fi inofensiv nu e nicio libertate.” Variantă: Libertatea de a fi neofensator nu e nicio libertate.
Nu pledez nici pentru murdărie…
… nici pentru (vreo) boală, dar eu unul aşa cred: cu cât eşti mai obsedat de curăţenie şi de sănătate, cu atât mai vulnerabil devii în faţa bolii…
Incredibil, dar adevărat
Am aflat (am uitat de unde, dar nu contează) că Germania ocupă abia locul 46 din lume în ce priveşte viteza de internet!
Apropo de IA
Banc auzit de la moderatoarea şi cabaretista germană Lisa Feller: Care-i diferenţa dintre un bărbat şi Inteligenţa Artificială? Inteligenţei Artificiale nu trebuie să îi explici nimic de mai multe ori.
Şi, tot de la Feller:
Stai în maşină electrică autonomă şi îi dai comanda:
– Ia du-mă într-un bordel!
Iar e-maşina autonomă replică:
– Nu pot face asta, eşti căsătorit!
Glaube, Liebe, Hoffnung
Credinţă, iubire, speranţă – o triadă vestită, da. Dar de ce, m-am trezit eu întrebându-mă când am dat recent peste ea, speranţa e ultima? Până mi-a picat fisa: normal că-i pe ultimul loc, doară speranţa moare ultima nu?
Doi ani şi două zile
De război rusesc imperialist în Ucraina, împotriva Ucrainei, dar şi a Occidentului.
Vineri, mi-a venit, printre altele, ca amintire FB, ultima poză făcută înainte de invazia Armatei Roşii (nu avem motive să o numim altfel) în Ucraina: Soare, aer de primăvară, un bătrân aşezat pe o bancă la stradă, pace. A doua zi, ruşii au pornit ceea ce s-a vrut un Blitzkrieg a la Hitler… N-a fost să fie, din fericire. Din păcate, Blitzkrieg-ul de atunci a devenit un Stellungskrieg, un război poziţional de (mare) uzură. Ştiţi care-i culmea? Vineri am avut cam aceeaşi vreme şi, dacă ar fi stat vreun bătrân pe banca în cauză, aş fi putut face aceeaşi fotografie. Dar n-ar fi fost decât o iluzie, nu-i aşa?
Michael Astner este poet, traducător şi publicist
