Caută 
1 MIN
Georg Christoph Lichtenberg (1742-1799) a fost fizician, matematician, scriitor şi primul profesor german pentru fizică experimentală în epoca iluminismului. Este considerat fondatorul aforismului de limbă germană. Despre el avea să spună chiar Goethe: „De scrierile lui Lichtenberg putem să ne folosim ca de cea mai minunată nuieluşă fermecată: unde face el o glumă, acolo se ascunde o problemă.”
Rerăsfoind recent ediţia Manesse a aforismelor lui Lichtenberg, m-au frapat mai ales cele care conţin o doză de vizionarism: parcă omul ăsta care a trăit în secolul 18 le-a scris pentru secolul 21! Ca fapt divers, editura din Zürich a reeditat, în cadrul colecţiei de colecţie Bibliothek der Weltliteratur (Biblioteca literaturii universale) prima ediţie (îngrijită de Max Rychner, din 1947) în 1958. Personal, mă aflu în posesia a celei de-a 9-a reeditări din 1992, cumpărată pe când eram bursier DAAD la Freiburg im Breisgau.
Am înţeles că în limba română a apărut cândva o cărticică cu aforisme de-ale lui Lichtenberg, dar n-am reuşit să-i dau de urmă nici măcar pe Google, unde am găsit doar câteva aforisme pe Citatepedia. Oricum, am ales să traduc doar din cele scurte (cartea are 543 de pagini!), subsumabile definiţiei de aforism („cugetare enunțată într-o formă concisă, memorabilă; maximă, sentință, adagiu”).
Destui au simţul noului, dar expresia prin care vor să transmită altora acest simţ e veche.
A desţeleni timpul.
Îmi place mereu mai degrabă de omul care scrie astfel încât scrisul lui să devină modă, decât de cel care scrie precum e moda.
De s-ar începe vreodată prin a se face în lume doar ceea ce-i necesar, milioane de oameni ar trebui să moară de foame.
Jurnaliştii şi-au construit o capeluţă de lemn pe care o mai numesc şi templul faimei, în care cât e ziua de lungă bat în cuie şi dau jos portrete, iar din cauza ciocănelii nu-ţi mai auzi nici propria vorbă.
Omul este înzestrat cu aptitudini care ies la iveală doar în nişte ocazii întâmplătoare.
În ziua de azi, trei poante şi-o minciună fac un scriitor.
Un mormânt încă e cea mai bună fortificaţie împotriva furtunilor sorţii.
A te transforma într-un bou încă nu-i un suicid.
Pământul nostru e poate o femelă.
Dacă oamenii n-ar trăi în etaje, jumătate din Pământ ar fi deja plin de case; aşa că deja construim în aer, unde nu ne este locul.
Tot răul din lume se datorează înaltei stime adesea nechibzuite pentru legi vechi, obiceiuri vechi şi o religie veche.
Omul avea atât de multă minte, încât nu mai puteai să-l foloseşti pentru nimic pe lume.
Într-o carte trebuie să existe un spiritus rector, altfel nu face nici o leţcaie.
Ne cultivăm capetele în nişte sere.
Eu unul m-am dus de fapt în Anglia ca să învăţ să scriu în germană.
Marea regulă: dacă un pic în sine nu e nimic ciudat, atunci spune-l măcar un pic ciudat.
Drumurile-s ocupate de nicicândverde.
Spuneţi, mai există o ţară în afară de Germania, unde mai degrabă înveţi să strâmbi din nas decât să-l cureţi?
Asociere: O fericire lungă pierde deja prin însăşi durata ei.
De-aş şti măcar cine ar vrea să-i explice omului onest că nu-i deştept.
Mereu preocupat de-a le oferi oamenilor lucrurile inutile. (Gumprecht)
Adevărata, neafectata suspiciune vizavi de forţele umane în toate cele este cel mai sigur semn de putere spirituală.
Pentru a face gălăgie sunt aleşi cei mai scunzi oameni, tamburi-majorii.
E deja destul de grav că-i atâta onoare în a spune în ziua de azi ceva greşit.
…E incredibil câte pot strica regulile odată ce totul e prea bine ordonat.
Dacă omul poate turba, nu văd de ce n-ar putea-o face şi un sistem mondial.
Ordinea duce la toate virtuţile! Dar ce duce la ordine?
Oare situaţia-i atât de rară în care filozofia-ţi refuză filozofarea?
Înainte de toate, extinderea graniţelor ştiinţei; fără asta, totul e futil.
Primul pas al înţelepciunii: să acuzi totul. Ultimul: să te-mpaci cu toate.
Mă tem că educaţia noastră prea grijulie ne livrează fructe pitice.
Motto: A dori să găseşti adevărul e un merit, chiar dacă mai rătăceşti drumul.
Liniile umanităţii şi ale urbanităţii nu se suprapun.
Să inventezi noi erori.
Uit mai tot din ceea ce-am citit; cu toate astea, însă, cele citite contribuie la întreţinerea spiritului meu.
Cel mai mare noroc pe lume, pentru care mă rog zilnic cerului, este ăsta: ca doar oameni înţelegători şi virtuoşi să-mi fie superiori prin puteri şi cunoştinţe.
De cândva nu vor mai exista pe lume sălbatici şi barbari, ne-am ars.
Ceea ce-i foarte straniu arareori rămâne pentru multă vreme neexplicat. Inexplicabilul nu mai este îndeobşte straniu şi poate nici n-a fost vreodată.
Cine ar putea imita cu uşurinţă, n-o face cu uşurinţă.
Unde măsura-i o greşeală, indiferenţa-i o crimă.
Oamenii care n-au niciodată timp, fac cel mai puţin.
Îndoieşte-te de toate măcar o dată, fie şi de fraza: doi ori doi fac patru.
Trăim într-o lume în care un nebun face mulţi nebuni, dar un înţelept doar puţini înţelepţi.
Înclinaţia oamenilor de-a considera importante lucruri mici a dus la multe lucruri măreţe.
Evident, am tradus exclusiv aforisme care mi-au plăcut fie prin poeticitatea lor, fie prin actualitatea – sau, dacă vreţi, prin universalitatea, atemporalitatea lor. M-am gândit la un moment dat să comentez măcar unele – cele vizionare, cele atât de actuale şi azi, dar am renunţat: cititorii Ziarului de Iaşi sunt suficient de deştepţi ca să facă ei înşişi legătura cu prezentul…
Michael Astner este poet, traducător şi publicist
Îți recomandăm
