6 cincinale – o comparaţie

Nu ştiu câţi îşi mai amintesc de faptul că în timpul erei Ceauşescu timpul se măsura nu în ani, nici în decenii ori veacuri, ci în cincinale, obicei împrumutat cu forţa de la sovietici, evident. Îndeplinirea "Planului Cincinal" devenise laitmotivul tuturor întâlnirilor din orice domeniu. Toate proiectele erau grandioase şi foarte multe dintre ele, dacă nu majoritatea, erau duse la îndeplinire pentru că altfel cei însărcinaţi aveau de suferit consecinţe aspre. La urmă, când se trăgea linie şi se încheia cincinalul multe capete cădeau.

Ei bine, după ’89 am scăpat de presiune. Nu mai trebuie să facem totul la comandă, nu mai avem deadline-uri, cel puţin nu la nivel naţional. Acum avem decenii, chiar secole la dispoziţie pentru realizarea planurilor… Suntem liberi să ne pierdem în orice rahat la infinit, şi chiar o facem! Astfel, în cele 6 cincinale câte au trecut de când a căzut comunismul am reuşit să distrugem cam tot ce s-a făcut bun în trecut şi am ridicat doar magazine şi birouri.

Nu se poate spune că eram (mai) fericiţi în comunism, ar fi o exagerare, deşi câţiva reuşeau chiar şi în vremurile acelea să aibă momente de mulţumire, cei care ştiau să fie satisfăcuţi cu puţinul pe care îl aveau. Tot fericiţi erau şi cei care reuşeau să prindă un mănunchi de banane, un kilogram de carne, portocale, după stat la o coadă de zeci de ore. Deci, da, atunci aveam extrem de puţine lucruri pentru care să fim fericiţi şi totuşi eram, cel puţin în reprize, astăzi, ca un paradox, avem infinit mai multe motive de a fi fericiţi, sau măcar mulţumiţi, şi totuşi nu suntem, culmea!…

Trăim în cea mai bună perioada din istoria noastră, economic şi politic vorbind. Înainte cea mai bună era cea interbelică, dar acum aceea a rămas cu mult în urmă. Avem pace, avem libertate, dar nimic nu are o direcţie clară, totul e un terci împroşcat pe pereţi, la realizări suntem praf. Dacă două dintre cele mai mari şi mai reprezentative realizări ale acestei epoci sunt Arena Naţională şi Catedrala Neamului, vă daţi seama cam cum stăm…

În comparaţie cu zilele astea, înainte de Revoluţie românii parcă mâncau mai puţin, aproape că nici nu ne putem imagina o ţară fără supermarketuri întinse pe hectare, pline cu mâncare ce sunt permanent invadate de oameni care îşi umplu portbagajele cu sacoşe. Şi totuşi populaţia a scăzut, unde se duce toată acea mâncare?!…

Apropo de maşini. Pe străzile României comuniste era o linişte de neînchipuit, erau atât de puţine maşini, încât copiii de azi, dacă ar fi transportaţi înapoi în timp pe vremea aceea, ar crede că au murit toţi oamenii. Ei bine, nu, evident, românii care erau, repet, mai numeroşi atunci decât acum, reuşeau să se deplaseze dintr-un loc în altul fără milioanele de maşini de azi. Aproape că pare de neînchipuit! Mai rămânea şi suficient timp liber, mai mult decât azi…

Deci ce s-a schimbat? A scăzut populaţia, dar s-au aglomerat şoselele, s-au înmulţit magazinele, casele, produsele, mofturile, dar s-au mărit şi cheltuielile pe cap de locuitor: azi suntem mai puţini care muncim mai mult, avem randament mai mare, dar consumăm şi cheltuim pe măsură, suntem mai stresaţi, avem mai puţin timp liber, cu aceleaşi rezultate per total ca în trecut sau chiar mai slabe. "Construim" doar munţi de gunoi.

Şi azi ca şi atunci, din punct de vedere material, există români care sunt fericiţi tot timpul, indiferent de "anotimp", guvern, situaţie materială, şi alţii care nu au fost şi nu vor fi niciodată, căutând la infinit un mai bine incert şi mereu îndepărtat.

Iar natura trage să moară… Ei bine, aici comparaţia e mult mai scurtă şi mai dureroasă. Natura s-a schimbat în mod drastic înspre mai rău, atât de rău încât este practic de nerecunoscut. Oriunde mergi azi în ţara asta, sau ce a mai rămas din ea, ai senzaţia că natura suferă, că a trecut printr-un cataclism din care încă nu şi-a revenit. Dacă ar fi făcut cineva poze cu fiecare peisaj dinainte de Revoluţie şi l-ar fi comparat cu cel de astăzi, ar fi văzut o diferenţă îngrozitoare între atunci şi acum. În afară de peisajele urbane care arată într-adevăr mai bine azi, restul ţării, adică peste 90% din ea, arată cu mult mai rău. Este o ţară neîngrijită de la un cap la celălalt, ca o bătaie de joc a unor invadatori fără suflet şi fără minte. Aţi văzut vreodată un copac cotropit de omizi din care nu se mai văd decât crengile golite de frunze, ca nişte schelete proiectate pe cer, în rest pânze de păianjen şi cuiburi cu ouă ale viitoarelor omizi? Ei bine, aşa arată ţara asta acum, ca un mort viu…, un tânăr îmbătrânit, o epavă.

Briscan Zara este scriitor şi publicist