A fost prins individul care a furat o mașină și a lovit altele cinci în vară la Iași

luni, 14 septembrie 2020, 12:29
2 MIN
 A fost prins individul care a furat o mașină și a lovit altele cinci în vară la Iași

Un tânăr care în vară a furat o mașină, deși nu avea permis, și care a lovit alte cinci autoturisme parcate în Iași, a fost prins și băgat în arest. Individul are 24 de ani și este din Răducăneni.

Comunicatul oficial:

Poliţiştii ieşeni au identificat un tânăr bănuit de comiterea infracţiunilor de furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Poliţiştii Secţiei nr. 2 Poliţie Iaşi au identificat un tânăr de 24 de ani, din comuna Răducăneni bănuit de comiterea infracţiunilor de furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Din investigaţiile efectuate până în prezent s-a constatat faptul că la data de 21 iunie a.c. acesta ar fi sustras de pe raza municipiului Iaşi un autoturism pe care l-ar fi condus, acroşând alte cinci autoturisme parcate, iar ulterior l-ar fi abandonat pe raza municipiului Iaşi. De asemenea, în urma cercetărilor efectuate s-a constatat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 13 septembrie a.c., tânărul bănuit de comiterea faptelor a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore.

Ulterior acesta a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi Judecătoriei Iaşi, instanţă care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările continuă.

Comentarii