A luat foc când încerca să aprindă focul în sobă

miercuri, 12 decembrie 2018, 22:27
1 MIN
 A luat foc când încerca să aprindă focul în sobă

Un bărbat din Vaslui se află în stare gravă la spital, cu arsuri pe 5% din suprafaţa corpului, după ce a turnat benzină în sobă ca să aprindă focul. 

Acesta a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iaşi cu arsuri de gradul al II-lea pe faţă, precum şi cu arsuri de căi aeriene, iar medicii l-au intubat de urgenţă. „Pacientul a fost adus în UPU cu arsuri de gradul al doilea, pe 5% din suprafaţa corpului, la nivel facial, pe căi aeriene superioare, cu edem lingual şi încărcat pulmonar. Acesta a fost intubat oro-traheal“, a precizat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. Bărbatul este în terapie intensivă, la Clinica de chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă a spitalului. 

 

Comentarii