A trecut glonţul pe la ureche

marți, 14 iulie 2020, 01:43
3 MIN
 A trecut glonţul pe la ureche

 

Poli a evitat duminică pierderea meciului cu Dinamo, care ar fi aruncat-o aproape sigur în Liga a II-a, printr-un gol marcat cu cinci minute înainte de final

 

Politehnica Iaşi continuă să se afle pe locul de baraj şi după etapa a IX-a a play-out-ului Ligii I de fotbal. Acest lucru s-a datorat remizei obţinute duminică, 1-1 pe terenul lui Dinamo, prima echipă de sub Poli, care are însă două meciuri mai puţin disputate. Ieşenii au evitat la limită o înfrângere care ar fi echivalat, practic, cu o condamnare la retrogradare. Andrei Cristea a egalat, din penalty, cu un şut impecabil, trimis într-un moment extrem de dificil, cu cinci minute înainte de final. Atacantul Politehnicii, care, după accidentarea suferită în timpul partidei cu Hermannstadt, făcuse un singur antrenament în aproape două săptămâni, a confirmat astfel că este coşmarul echipei în tricoul căreia a fost golgeterul României. Reamintim, Cristea a semnat şi succesul în faţa dinamoviştilor din turul play-out-ului, când a marcat un gol de autor, tot pe final.

Aşa cum a spus şi antrenorul Politehnicii, Mircea Rednic, egalul a fost însă echitabil. Gazdele au avut ocazii mai clare, două bare (!), însă oaspeţii au dominat mai mereu, iar statistica a fost echilibrată. Important pentru Poli a fost faptul că a crezut până la final în şansa ei, nedepunând armele. Un merit important pentru goana permanentă după gol l-a avut Rednic, care a mutat des şi inspirat.

În primul rând, tehnicianul a ales logic primul “11”, închizându-le duminică gura celor care-l acuză de subiectivisme. Doi dintre “copiii” lui, Klimavicius, dezamăgitor şi Omoh, în cădere în ultimele meciuri, au fost păstraţi pe bancă. Prima mutare a fost făcută pe parcursul primului act, Platini trecând sub vârf în locul lui Horşia, revenit în banda dreaptă, rocada aducând un plus de culoare ofensivă. În actul doi, Rednic a mutat şi mai intens. Încă de la pauză, când i-a scos pe Fomba şi Şerban şi a reconfigurat defensiva: Popadiuc a intrat fundaş dreapta, Cabral a fost mutat pe stânga, Mihalache a coborât stoper, lângă Frăsinescu, lăsându-i locul lui De Iriondo la mijloc. Iar din minutul 71 a mizat pe o formulă ultraofensivă, cu Omoh mijlocaş în spatele lui Cristea şi Luckassen. Schimbările au dat roade, iar Rednic a trecut cu bine testul greu la care a fost supus. Antrenorul a remizat pe terenul echipei sale de suflet, la care are şanse mari să revină în vară, dar căreia i-a îngreunat serios menţinerea în elită.

Punctul obţinut de Politehnica pe terenul dinamoviştilor nu înseamnă însă foarte mult. Remiza a anulat practic redactarea sentinţei de condamnare la retrogradare, de pe care ar fi lipsit doar parafa. Pentru ca Iaşi să concretizeze şansele de menţinere în elită pe care le are, sprintul de final trebuie să fie la cote înalte. (Ovidiu MINEA)

 

Poli-catalog

 

Axinte (5) – protejat de şansă la cele două bare ale gazdelor, a fost învins doar din penalty.

Cabral (5) – activ în primul act, şters după pauză.

Fomba (4,5) – rudimentar.

Frăsinescu (4,5) – a comis o gafă mare, în minutul 72, care putea să coste.

Şerban (4) – a intrat neglijent la Sorescu în minutul 10, dându-i arbitrului posibilitatea să acorde penalty.

Platini (5) – câteva încercări individuale.

Mihalache (5) – nu are ritm.

Passaglia (5) – şters.

Grădinaru (5) – o singură fază în care a ieşit la rampă.

Horşia (5) – palid.

Luckassen (5,5) – s-a luptat, fără rezultatele din ultimele meciuri.

De Iriondo (5,5) – joc modest, are însă meritul de a fi obţinut penaltiul, după o intrare inutilă a lui Skovajsa.

Popadiuc (5) – nu s-a făcut de râs.

Omoh (5,5) – a impulsionat ofensiva.

Chacana (5) – nimic important.

A. Cristea (6) – cu cinci minute înainte de final a învins din penalty un portar care parase două lovituri de la 11 metri etapa trecută.

foto: AGERPRES

Comentarii