A treia oară-i cu noroc? Modernizarea DJ 246 se licitează din nou

miercuri, 19 iunie 2019, 09:14
1 MIN
 A treia oară-i cu noroc? Modernizarea DJ 246  se licitează din nou

După ce consilierii judeţeni au fost de acord la începutul lunii cu suplimentarea fondurilor pentru cel mai mare proiect din Iaşi aprobat în 2017 prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, modernizarea a 36 km din DJ 246 a fost lansată în licitaţie.

Segmentul respectiv străbate sudul judeţului de la limita judeţului Vaslui (Tufeştii de Sus) până la Ţibăneşti, trecând prin Scânteia, Şcheia, Drăguşeni şi Ipatele. Dacă, la prima licitaţie, valoarea estimată a fost de 50,7 milioane de lei, iar la a doua s-a pornit de la 53,8 milioane, acum se pleacă de la 69,87 milioane de lei (fără TVA). Ofertele pot fi depuse până pe 22 iulie.

Componenta financiară contează în proporţie de 90 la sută, iar garanţia lucrărilor, 10 la sută din punctaj. Câştigătorul va avea la dispoziţie 18 luni pentru realizarea proiectului. Acesta este ultimul şi cel mai mare proiect PNDL de modernizare de drumuri aprobat pentru CJ. Celelalte şase proiecte se află în diverse stadii de realizare.

Comentarii