A venit şi rândul Spaniei

marți, 30 ianuarie 2018, 02:43
3 MIN
 A venit şi rândul Spaniei

La a cincea tentativă, naţionala iberică a reuşit să cucerească titlul european la handbal masculin, învingând Suedia după o repriză secundă de excepţie

 

 

Naţionala de handbal masculin a Spaniei este noua campioană europeană, după ce a învins duminică, în finala CE din Croaţia, reprezentativa Suediei, cu scorul de 29-23 (12-14). Spania a cucerit prima medalie de aur auropeană, după alte patru finale disputate, în timp ce Suedia adună şi ea cinci finale, dar din care a câştigat patru. Spania obţine şi calificarea directă la CM din 2019, dar şi la CE din 2020.Vreme de 30 de minute, Suedia a dat impresia că îşi va păstra invincibilitatea într-o finală de Campionat European, chiar dacă această finală a venit la 16 ani distanţă de ultimul titlu câştigat. Şi chiar dacă nordicii au prezentat o echipă cu patru ani şi jumătate mai tânără decât cea a Spaniei. După un debut echilibrat, trupa lui Kristjan Andresson (antrenor de origine islandeză) a luat viteză cu ajutorul portarului Appelgren, care a făcut o repriză fabuloasă. El a reuşit să se menţină aproape permanent la un procentaj de cel puţin 50%, astfel că Suediei nu i-a fost foarte dificil să preia comanda. Din minutul 12, nordicii s-au desprins la 3 goluri, scor 7-4, iar din acel moment şi-au ţinut adversarii la o distanţă de 2-3 goluri până la pauză. Diferenţa putea fi şi mai clară, dar Spania a rămas în joc graţie unei apărări care a stat foarte bine şi care i-a determinat pe suedezi să mai piardă mingi în atac. Spania a avut apărare, dar nu a avut şi poartă, astfel că Jordi Ribera a mutat chiar înainte de pauză. Coralles a fost înlocuit cu Sterbik, iar în jocul Spaniei s-a resimţit imediat un plus de siguranţă transmis de veteranul de 38 de ani. Dar lucrurile s-au îmbunătăţit substanţial imediat după pauză. De la 12-14, ibericii au venit la 17-14. Sterbik a început să arate că se poate juca handbal de excepţie şi la 38 de ani, iar Spania a fost necruţătoare pe contraatac. Andresson a fost nevoit să solicite de două ori time-out în primele 12 minute ale reprizei secunde, dar fără folos. Spania s-a descătuşat şi a dominat copios terenul, reuşind să-i lase fără replică pe nordici. Sterbik a trecut de 50%, iar ibericii s-au desprins la 25-17 (min. 52), adică un ”parţial” de 13-3 de la reluarea părţii secunde, scor fără drept de apel pentru Suedia. Ibericii s-au eliberat de toate ghinioanele adunate de-a lungul timpului, iar la final s-au impus cu 29-23. Spania a reuşit în sfârşit să câştige şi Campionatul European, devenit a şasea naţiune care a urcat pe cea mai înaltă treaptă, după Suedia – 4, Franţa – 3, Danemarca – 2, Germania – 2, Rusia – 1. Franţa a terminat pe locul 3, după 32-29 cu Danemarca, meci arbitrat de românii Sorin Dinu şi Constantin Din, aflaţi la ultimul meci din carieră pe plan internaţional. (MEDIAFAX)

Echipa ideală a Campionatului European din Croaţia: Gerard (Franţa) – Strlek (Croaţia), Hansen (Danemarca), Sagosen (Norvegia), Dujshebaev (Spania), Sole (Spania), J. Nielsen (Suedia). MVP: Gottfridsson (Suedia); Cel mai bun apărător: Gojun (Croaţia)

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii