Adiacentul posibil

Steven Johnson, în lucrarea sa De unde vin ideile bune. Istoria naturală a inovaţiei, preia conceptul lui Kauffman şi îl generalizează la procesul de creaţie ştiinţifică şi tehnică. Se constată astfel că, de fapt, produsele inovative se produc din combinarea a ceea ce există pe lume la un anumit moment şi nu printr-o revelaţie supranaturală, care ţine de clişeele romantice legate de apariţia invenţiilor şi descoperirilor. Limitele adiacentului posibil sunt reprezentate de realitatea materială înconjurătoare, de conceptele cu care operăm la un moment dat şi de nivelul de calificare a oamenilor. Johnson o spune pe şleau când afirmă că ideile noi se construiesc din piese uzate, care, întâmplător, se găseau în garaj. Cel mai elocvent exemplu este felul în care s-a rezolvat o situaţie limită în timpul zborului Apollo 13, atunci când trebuia făcută o adaptare a unor filtre cu secţiune pătrată la nişte furtunuri cu secţiune circulară. Atunci, inginerii de la NASA au primit această temă şi li s-a pus la dispoziţie exact ceea ce aveau la îndemână astronauţii în spaţiul cosmic (hărţi lunare, benzi adezive, saci de ambalaj, cutii de tablă etc.). În filmul Apollo 13, şeful Echipei Operaţiilor de Zbor le spune inginerilor: Vom găsi un mod de a face ca asta să se potrivească cu un orificiu din ăsta, folosind numai astea (adică piesele enumerate mai sus). Acesta era, pentru ei, posibilul adiacent.

Astfel, în aceste condiţii, fiecare invenţie apare la timpul ei (este ca atunci când comentatorii sportivi spun că golul pluteşte în aer, o afirmaţie plină de poezie, dar şi de adevăr ştiinţific). De exemplu, apariţia becului electric sau a telefonului au fost rezultatul unor curse între inventatori, care, la un moment dat, se aflau în starea în care, din lucrurile şi conceptele de care dispuneau la un moment dat, puteau să realizeze aceste invenţii. Problema era cine finalizează primul invenţia cu pricina. Tot Johnson ne spune cum, pe la 1920, doi profesori de la Columbia University, William Ogburn şi Dorothy Thomas au identificat 148 de inovaţii născute în mod independent, la o distanţă în timp de mai puţin de 10 ani, publicând un eseu numit Sunt invenţiile inevitabile? Este cam ceea ce s-a întâmplat cu magnetonul (o constantă fizică şi, în acelaşi timp, unitatea naturală pentru a exprima momentul magnetic al unui electron), descoperit independent de către Ştefan Procopiu şi Niels Bohr.

Posibilul adiacent se manifestă diferit în timp şi spaţiu.

Sunt creaţii care sparg limitele posibilului adiacent. Poate cel mai şocant exemplu este cel al lui Heron din Alexandria care, acum 2000 de ani, descoperă puterea aburului, dar limitele fizice ale timpului nu au permis exploatarea acestei descoperiri, care a fost folosită la realizarea unor jucării, foarte ingenioase ce-i drept! Charles Babbage a creat primul calculator programabil din lume pe la 1837, dar primul calculator adevărat a apărut după 100 de ani. Mai aproape de noi, codurile de bare au apărut în 1948, însă s-au generalizat în comerţ abia în anii '70.

Posibilul adiacent se manifestă diferit şi în spaţiu, în diverse zone geografice. După unele studii se pare că echipamentele medicale trimise în zone foarte sărace ale globului se defectează în proporţie de 95% în primii 5 ani de folosire (clima diferită, lipsa pieselor de schimb, lipsa personalului de întreţinere, penele de curent frecvente etc.). Atunci când, în 2008, profesorul Timothy Prestero de la MIT a vizitat secţia de nou-născuţi a spitalului din oraşul indonezian Meulboh, a constatat că toate cele opt incubatoare primite în 2005, ca ajutor după tsunami-ul din 2004, erau defecte. Prestero a început lucrul la un incubator destinat special ţărilor lumii a treia. Soluţia a venit din partea unui doctor din Boston, Jonathan Rosen, care a observat că cetăţenii din ţările sărace se puteau lipsi de orice altceva în afară de automobil, pe care îl făceau să funcţioneze oricât de vechi şi de deteriorat era acesta (ne amintim şi noi de autoturismul nostru naţional la repararea căruia se foloseau sârme, funii, cuie, garnituri de chiuvetă, ciorapi de damă etc.). Deci, adiacentul posibil al acestor oameni se limita la o anumită mulţime de lucruri şi concepte, mult mai restrânsă decât în lumea civilizată. În consecinţă, Rosen i-a sugerat lui Prestero să facă un incubator din piese de maşină. Acest incubator, numit NeoNurture, arăta ca un incubator modern, dar încălzirea se făcea cu faruri de automobil, circulaţia aerului cu ventilatoarele de bord, alimentarea de la un acumulator auto prin intermediul unei brichete ş.a. Nu era nevoie de manual de întreţinere sau de cine ştie ce specialişti. Oricine ştia să repare o maşină, iar piese de schimb se mai găseau!

Adiacentul posibil nu este static. Prin creaţiile pe care le generează, acesta deschide noi niveluri ale cunoaşterii, astfel încât, cu trecerea timpului, devine din ce în ce mai cuprinzător şi mai prolific în generarea de idei creatoare!

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin este cadru didactic şi prorector responsabil cu activitatea didactică la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi