Admiterea pentru românii din afara ţării, la Colegiul Eminescu

sâmbătă, 06 iulie 2019, 01:50
2 MIN
 Admiterea pentru românii din afara ţării, la Colegiul Eminescu

Ministerul Educaţiei acordă pentru anul şcolar viitor 1.700 de locuri pentru elevii etnici români de pretudindeni, absolvenţi de studii gimnaziale din Republica Moldova, diaspora, dar şi din România, care doresc să-şi continue studiile liceale sau profesionale în instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat din România. 

Admiterea pentru această categorie de elevi va avea loc în perioada 10-17 iulie, elevii etnici români având ocazia să obţină unul dintre cele 1.000 de locuri cu bursă în valoare de 65 de euro, sau unul dintre cele 700 de locuri fără bursă. Comisia de admitere îşi va desfăşura activitatea la centrul de înscriere de la Colegiul „Mihai Eminescu“ Iaşi, cei care doresc să îşi depună dosarul având posibilitatea să facă acest lucru zilnic, între orele 9.00-16.00, iar în zilele de sâmbătă şi duminică, respectiv 13 şi 14 iulie, în intervalul orar 9.00-13.00.

Dosarele por fi depuse personal la centrul de înscriere de către candidaţii însoţiţi de un părinte sau tutore legal sau pot fi trimise prin poştă la sediul ISJ Iaşi până în 17 iulie. Cei care pot candida pentru cele 1.700 de locuri trebuie să aibă documente care atestă domiciliul stabil în străinătate, pot face dovada originii etnice române, prezintă acte de studii care certifică absolvirea clasei a VIII-a, respectiv clasei a IX-a, promoţia anului curent sau promoţii anterioare, precum şi absolvrea gimnaziului din România. \

Candidaţii pot opta pentru locuri la învăţământul profesional anul I, pentru locuri la învăţământul liceal clasa a IX-a sau pentru locuri la învăţământul liceal clasa a X-a, lista cu locurile şi şcolile disponibile putând fi accesată pe site-ul ISJ sau pe cel al MEN. Rezultatele concursului de admitere vor fi afişate pe site-ul ISJ Iaşi pe 24 iulie.

Comentarii