Caută 
1 MIN
La începutul lui octombrie, am fost pentru o săptămână la una din cele două surori ale mele, cu ocazia sărbătoririi celei de-a 60-a ei zi de naştere. Iată cu ce m-am întors, printre altele.
3 bancuri „româneşti"
Cum a avut ca oaspeţi şi o bună prietenă din Deva (fosta ei şefă la un depozit de confecţii pe vremea comunismului) şi partenerul de viaţă al acesteia, ce să vezi, în cele câteva zile am auzit mai multe bancuri decât tot anul în România!
Cel mai mult mi-a plăcut următorul:
Ajunge un pacient la doctor. După consultaţie, acesta îi spune omului că îl pasc două boli grave, însă doar una poate fi rezolvată şi trebuie să aleagă între cele două:
– Fie te scap de Alzheimer, fie de Parkinson, de ambele nu se poate. Ce alegi?
– Păi, domn’ doctor, ştiţi, eu mai beau câte-un păhărel, aşa că decât să uit unde am pus sticla, mai bine mai vărs ceva din pălincă!
Ca un făcut, în siajul acestui banc sorei mele i-a venit pe Whatsapp altul, tot „românesc”:
– Leano, cum îl cheamă pe neamţul ăla care te scapă de toate necazurile?
– Alzheimer!
Cum toate cele bune-s trei la număr (cel puţin în germană…), iată şi un al treilea banc reţinut, banc actualizat (parcă l-am mai auzit cu ani buni în urmă într-o variantă ne-militară):
Un tip se duce la o crâşmă şi comandă câte 200 de şnaps în două pahare.
A doua zi, la fel. A treia zi, la fel.
Îl întreabă chelnerul, de-acum nedumerit, ce-i cu ritualul ăsta.
– Ştiţi, cel mai bun prieten al meu e militar în Afganistan şi m-a rugat să beau şi pentru el câte-o pălincă!
Într-o bună zi, omul comandă un singur pahar de pălincă.
Îngrijorat, chelnerul îl întreabă dacă s-a întâmplat ceva cu prietenul său.
– A, nu, răspunde tipul, dar eu de ieri m-am lăsat de băut!
O anecdotă nemţească
Într-o dimineaţă, m-am dus la Müller Markt (un fel de dm) ca să scot la unul din automatele de acolo nişte poze pe hârtie. În timp ce selectam şi pregăteam pozele, am observat o bătrânică debusolată şi parcă pierdută-n spaţiu uitându-se agitată în jur. A observat-o şi o angajată:
– Pot să vă ajut?, o întreabă aceasta.
– Îl caut pe soţul meu, răspunde bătrânica dezorientată.
– Îmi pare rău, în cazul acesta n-am cum să vă ajut, i-a replicat angajata uşor amuzată.
Afiş electoral AfD
Okay, n-am venit cu afişul propriu-zis, ci cu poza acestuia pe care am făcut-o la Stuttgart, unde afişul, la o săptămână jumate de la alegerile federale, încă nu fusese strâns. Înainte să plec din Iaşi, am prins la un moment câteva afişe într-un comentariu tv (cred că la Digi24) despre surpriza neplăcută realizată de AfD (populist-extremista Alternativă pentru Germania) prin obţinerea a 12,6% din voturi la prima încercare de pătrundere în Bundestag, devenind al treilea partid german (după CDU/CSU şi SPD). Afişe care ieşeau în evidenţă, cu slogane bine găsite, lucru pe care apoi mi l-a confirmat şi acesta pozat la Stuttgart, care, invocând o Willkommenskultur für Kinder (O cultură de bun venit pentru copii) în cadrul unei politici favorabile familiei (Familienfreundliche Politik), se plasează şiret-elegant în opoziţie cu mult discutata Willkommenskultur für Flüchtlinge (… pentru refugiaţi), care a costat-o scump pe partidele marii coaliţii (CDU/CSU şi SPD) ai Angelei Merkel!
Un kil de cultură
Când mă duc în Germania, mă întorc de fiecare dată şi cu câteva exemplare ale unor reviste gratuite pe care le găseşti în librăriile germane – buch aktuell şi buchjournal – care apar trimestrial şi prezintă noutăţile editoriale ale sezonului (de primăvară, de vară, de toamnă şi, desigur, de iarnă).
Şi iată ce-am descoperit: că-n vara asta a apărut o carte care chiar aşa se numeşte: 1 Kilo Kultur! Deci, cât credeţi că trebuie să dăm pe un kil de cultură? Poftim: 28 de euro în Germania şi 28,80 în Austria (ţară mai mică şi mai scumpuţă)!
Despre ce-i vorba? Despre o carte ai cărei autori Florence Braunstein şi Jean Francois Pépin susţin că ne oferă „cele mai importante cunoştinţe din epoca de piatră până-n prezent".
Vi se pare mult cât costă kilu’ de cultură oferit de CH Beck? Păi, să vedem: cartea are 1295 de pagini, deci 1 pagină costă vreo 2,16 cenţi, care va să zică vreo 10 bani. Deci 20 de bani un file de, pardon, o filă de cultură. Merge, nu?
Sarmale
În fine, la plecare, sora mea mi-a dat într-o caserolă şi nişte sarmale: „Să ai ceva gata de mâncare când ajungi la Amnaş!" Şi-am mâncat de trei ori din sarmalele acelea!
Dar asta n-a fost prima dată când am venit din Germania cu sarmale-n România. În ianuarie 2002 am şi scris următorul poemaş:
premieră mondială// de Crăciun/ am fost în Germania/ la mama/ şi m-am întors la Iaşi/ inclusiv cu sarmale.
Chiar aşa: o mai fi adus careva vreodată sarmale gata făcute din străinătate în România? Înclin să cred că nu.
Michael Astner este poet, traducător şi publicist
