Agende de partid

marți, 16 iunie 2020, 01:50
3 MIN
 Agende de partid

Ce ar trebui să păţească politicienii care mint?

Puţini ştiu că în Regatul Unit falsificarea agendei constituie o infracţiune pedepsită cu închisoarea. A păţit-o lordul Jeffrey Archer, scriitor de incontestabil succes, ale cărui romane şi povestiri pline de miez au fost traduse şi la noi. Acuzat de un ziar de scandal că s-ar iubi cu o scumpă prostituată, Archer a pornit un proces de calomnie, unde s-a apărat aducând în faţa judecătorilor propria agendă, din care lipsea orice referire la dama în cauză. Doar că britanicul, confundând probabil realitatea cu literatura şi justiţia din insulă cu justiţia lui Tudorică, întocmise la reprezeală alt jurnal al întâmplărilor de peste zi, de unde extrăsese tot ce era compromiţător pentru el. A fost prins cu minciuna şi condamnat. Ah, am uitat să spun, iar a asta a reprezentat o circumstanţă agravantă, Jeffrey Archer era şi om politic!

Virând spre politicienii noştri, e imposibil să nu te mire indolenţa cu care aceşti indivizi, ce rar citesc vreo carte, îşi contrafac agendele personale ori de partid. Doar cu vreun an în urmă, PSD urla bezmetic împotriva statului paralel, acuzând, la grămadă, UE, NATO şi imperiul lui Soros de amestecuri în treburile interne ale României. Alături de presa cumpărată pe bani frumoşi, infractorul Dragnea, peremiştii Olguţa şi Codrin, Vâlcov cel cu tablourile înhumate şi Orlando cel frumos prezentau poporului dovezi aiuritoare despre tentative de asasinat şi scheme străine de fraudare a bugetului ţării. După arestarea lui Liviu cel hoţ, pesediştii şi-au schimbat radical discursul. În esenţă, UE, NATO şi Soros nu ne mai vor răul!

Dar Iohannis ni-l vrea în continuare! Sub conducerea lui Ciolacu – un fel de lord nebărbierit al Buzăului – PSD aduce zilnic probe „zdrobitoare” în favoarea unui complot pus la cale de administraţia prezidenţială împotriva poporului. Scopul? Acela de a-i speria pe români (şi nu doar în legătură cu pandemia de COVID-19), cunoscut fiind faptul că fricoşii sunt mai uşor de manipulat. Tot avem două rânduri de alegeri toamna aceasta! De aceea, concomitent, lordul Ciolacu promite pensii uriaşe (pe care să le plătească alţii), investiţii măreţe (pe care să le facă alţii) şi fonduri de la bugetul de stat (pe care să le ciordească PSD)!

În mod ciudat, ofensiva pesedistă este susţinută chiar de comportamentul duplicitar al guvernanţilor. Prea ocupaţi să împartă funcţii şi sinecuri rudelor, amicilor şi amantelor, liberalii au uitat şi de repararea legilor justiţiei, şi de impozitarea pensiilor speciale, dar şi de legea lustraţiei. Foşti securişti, foşti activişti PCR, foşti turnători, foşti condamnaţi pentru corupţie şi actuali lingăi iau parte la sarabanda ciolaniadei, explicându-ne că răufăcătorii „e” şi ei oameni. Sufletistă peste poate, Gorghiu chiar voia să-i premieze. Pe răufăcători.     

În tot acest haos, ceilalţi – partide şi politicieni – îşi completează agendele după cum consideră de cuviinţă. USR propune legi despre care ştie sigur că nu vor fi votate în parlamentul de acum, Ponta (Pro România) pozează în reformatorul stângii, iar Vosganian (ALDE) în poetul neînţeles al dreptei, în timp ce Băsescu (PMP) se ia aprig de clanurile ţigăneşti, uitând că frate-su dansa pe ritm de manele şi în foşnet de bancnote roz alături de Bercea Mondial. |l de a strigat îndurerat când a fost găbjit de poliţie: „Eu nu sunt nevinovat!”. Iată singurul om sincer din toată această cloacă. Taman pe el s-au găsit să-l bage la răcoare.

Dacă justiţia este o prostituată de lux, mă întreb ce rol joacă politicienii. Dacă politica este o prostituată de două parale, mă întreb ce rol joacă electoratul. Şi mă opresc aici.

Comentarii