Agonie şi extaz: au început Sărbătorile Iaşului. Coada la Sfinte: peste cinci ore, în prima zi

vineri, 12 octombrie 2018, 01:49
4 MIN

Ieri a avut loc la Iaşi pri­ma zi oficială de pelerinaj pen­tru celebrarea Hramului Sfintei Parascheva, într-un cadru care nu s-a mai văzut în ultimii cinci ani – vremea a început rece de dimineaţă, cu temperaturi mult sub 10 gra­de, dar s-a încălzit şi a fost soare şi vreme senină pâ­nă spre seară.

Conform estimă­rilor organizatorilor, ieri, până la miezul nopţii, se închinaseră la moaştele Sfintei Parascheva aproximativ 20.000 de persoane, însă erau aşteptaţi credincioşi şi pe parcursul nopţii, până dimineaţă.

Oficialii spun că acest lucru se datorează faptului că au venit în număr mare ieşenii, ca să se închine şi la moaştele Sfintei Mari Mu­ceniţe Ecaterina, care au ajuns la Iaşi aseară cu avionul, însoţite de o delegaţie condusă de arhimandritul Barnaba Leontiadis, vicar administrativ al Mitro­poliei de Kitrous, Katerini şi Platamonas.

Cum moaştele vor fi la Iaşi doar până luni dimineaţă, oamenii au în­ceput să vină în număr mare încă de ieri.

„Anul acesta, timpul este mult mai strâns“

„Ieri a fost o zi realmente superbă, din toate punctele de vedere, şi temperatura şi atmosfera, iar oamenii au fost liniştiţi şi aşezaţi, nu a fost niciun fel de incident, chiar au mers bine lucrurile şi ne bucurăm din cauza asta. La începutul zilei era un ritm mai alert, cam 1.400 de pelerini pe oră reuşeau să se închine la moaşte, ne-am speriat şi noi că oamenii s-ar fi grăbit, dar ulterior s-a stabilizat pe la 1.000 de pelerini pe oră. Moaştele Sfintei Ecaterina vor pleca din păcate încă de luni dimineaţă, de aceea am informat oamenii să vină să se închine la ele, că de regulă ieşenii aşteptau să plece pelerinii şi veneau în ultimele zile, dar, anul acesta, timpul este mai strâns“, a declarat pr. Constantin Stur­zu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei.

Astfel, la baldachinul împodobit cu flori pe care era aşezată Sfânta Parasche­va, au fost puse şi moaştele Sfintei Ecaterina încă de ieri seară, după ce au fost aduse în Catedrala Mitropolitană şi s-a ţinut o scurtă slujbă, iar Mitropolitul Teofan a adre­sat un cuvânt de mulţumire delegaţiei care a însoţit moaş­tele.

Moaştele Sfintei Paras­cheva au fost scoase la închi­nare ieri-dimineaţă, după ce au fost purtate într-un scurt pelerinaj în jurul Catedralei Mitropo­litane la ora 6.30, iar primul pelerin care s-a închinat la ele a fost o femeie de peste 50 de ani care aşteptase încă de miercuri dimineaţă, de la ora 10.00, scoaterea moaş­telor din catedrală.

120 autocare sosite în noapte de la Voluntari

Nu toţi oamenii care au venit la Sfânta Parascheva să se închine au şi reuşit să ajungă la moaşte.

Plutonierul Alexandru Mormenchi, de la Gruparea de Jandarmi Mobi­lă „Ale­xandru cel Bun“ din Bacău, spune că a existat până la ora 19.00 ieri un număr de 36 de persoane care au avut nevoie de asistenţă medicală, dintre care o persoană a fost transportată şi la spital.

„Lucrurile s-au desfăşu­rat în normalitatea specifică a acestei misiuni pe care o desfăşurăm de atâţia ani încoace, nu am întâlnit situaţii care să iasă din rutină. Au fost 36 de cazuri în care a fost solicitată intervenţia personalului medical, având în vedere media de vârstă ridicată au fost situaţii de hipertensiune arterială, stări de leşin, oboseală, fiind şi un caz care a prezentat simptome similare cu cele ale unei crize epileptice“, a declarat Alexandru Mormenchi.

În cursul zilei de ieri, coada a ajuns cel mai departe la stâlpul 50, întinzându-se astfel de circa 2,5 kilometri, iar oamenii au stat cel mai mult circa 5 ore pentru a se închina.

Un grup mare de persoane a ajuns în cursul nopţii şi al dimineţii de la Voluntari, fiind peste 120 de autocare cu pelerini care au venit şi au şi plecat în aceeaşi zi înapoi, totul fiind organizat de primarul Florentin Pandele, soţul primăriţei Capitalei, Gabriela Firea.

La închiderea ediţiei, pr. Constantin Sturzu estima că, la felul în care s-au desfăşurat lucrurile până acum, va fi coadă pe tot parcursul nopţii, iar la sfântă se vor închina între 900 şi 1.000 de oameni pe oră, în permanenţă.

Comentarii