Alegeri antiprezidenţiale

Acum trei zile, în România s-au desfăşurat alegeri antiprezidenţiale. Acest adjectiv nu trebuie interpretat în sensul opoziţiei faţă de actualul titular al funcţiei: el reprezintă o încercare de a capta specificul acestei duble consultări. Evident că personajul-cheie a fost domnul Liviu Dragnea, chiar dacă domnia sa nu se declarase şi poate că nici nu se dorea candidat la prezidenţiale. Apropierea scrutinului din toamnă le-a oferit, însă, alegătorilor posibilitatea de a conecta cele două chestiuni aparent disjuncte de pe buletine (europarlamentarii şi politica penală) cu problema care îi preocupă în cea mai mare măsură: un anumit tip de politician nu trebuie să ajungă la conducerea ţării.

Desigur că, în aceste condiţii, ar putea fi tentant să folosim termenul de "referendum anti-Dragnea" – şi acesta ar putea subsuma cele două teme oficiale, făcând totodată trimitere la mesajul de fond exprimat de alegători. Există, însă, cel puţin trei motive pentru care "alegeri antiprezidenţiale" este mai adecvat. În primul rând, aşa cum probabil că ştiu foarte bine membrii ierarhiei de conducere a PSD şi reprezentanţii partidului în funcţii publice importante, a fost vorba şi despre ei. Dacă era doar un referendum anti-Dragnea, ei ar fi putut scăpa cu sancţiuni electorale mai uşoare. Nu a fost cazul: alegătorii au pus în cauză şi rezultatele (adesea şi stilul) guvernării naţionale sau locale. În al doilea rând, eşecul ALDE – indirect, al liderului şi potenţialului candidat la prezidenţiale, domnul Călin Popescu Tăriceanu – sugerează că e vorba de mai mult decât de persoana domnului Dragnea. În fine, trecând în tabăra cealaltă, noţiunea de referendum anti-Dragnea ar putea explica succesul opoziţiei, dar nu şi dinamica raporturilor din interiorul ei. Sintetizând, ne trebuie un termen care să redea atât respingerea, cât şi exprimarea afinităţii.

Contextul temporal a fost ideal pentru o asemenea interpretare a votului de duminică. Se apropie alegerile prezidenţiale, cu tot ceea ce înseamnă ele. Cum alegi între persoane (şi partide) cu păreri asemănătoare în chestiuni care ţi se par foarte importante? Cum asociezi figura prezidenţiabilului de temele concrete de politică publică pe care le-ai dori abordate? E un proces care, aşa cum s-a dovedit, se află într-un stadiu avansat. La aceasta a contribuit intensitatea luptei politice de după alegerile din decembrie 2016, o confruntare ce nu a permis obişnuita demobilizare post-electorală, dar probabil că a contat şi intervalul de timp foarte mare de la precedentul scrutin: au fost doi ani şi jumătate de tensiune continuă. Cu alte cuvinte, dându-li-se ocazia şi totodată stimulentul corespunzător (referendumul), alegătorii au tratat voturile din 26 mai ca şi cum ar fi fost vorba de alegerile considerate a avea – pe drept sau pe nedrept, nu detaliem aici – cea mai mare miză în sistemul politic românesc: prezidenţialele.

Sigur că am putea discuta mai mult pe această temă, spre exemplu întrebându-ne dacă în loc de "alegeri antiprezidenţiale" nu ar fi mai bine să folosim noţiunea de "tur zero" al scrutinului din toamnă. Ea are meritele ei şi ar fi părut adecvată dacă toate partidele importante ar fi avut candidaţi deja desemnaţi, care s-ar fi înfruntat prin intermediari (by proxy) într-un fel de tur preliminar, iar rezultatele acestuia ar permite, eventual, doar corecţii minore în comportamentul jucătorilor. Dar nu acesta a fost cazul, duminica trecută: rezultatele – mai bine zis, reprezentările pe care şi le fac diversele tabere, pornind de la cifrele şi experienţele electorale – vor duce la însăşi definirea competiţiei din toamnă. Altfel, nu este nimic greşit dacă susţinem că preşedintele Iohannis a câştigat clar o etapă "zero" pe care el însuşi a convocat-o – cu anumite riscuri, dacă ne referim la pragul pentru referendum – în faţa unui adversar generic pe care l-a personalizat aşa cum a dorit, în momentul pe care l-a dorit.

Poate că rândurile de mai jos vor fi considerate un semn de naivitate din partea unui comentator politic. Dar normal ar fi ca legiuitorii să înţeleagă mandatul popular şi pună în aplicare prin dialog rezultatul referendumului, căutând formule care să respecte principiile drepturilor omului şi echilibrului constituţional. Normal ar fi ca domnul Iohannis să ştie ce a câştigat duminică şi să propună opoziţiei (PNL şi USR-PLUS, poate şi altor formaţiuni care doresc să se asocieze) o candidatură bazată pe principii şi, mai târziu, o perspectivă de participare la constituirea unei noi majorităţi. Normal ar fi ca PSD să înţeleagă că a pierdut în toată ţara (mai puţin Buzău, Gorj şi cinci judeţe de la graniţa sudică), că se află în faţa unei secvenţe foarte periculoase şi că riscă să devină un partid "dunărean" dacă nu se împacă rapid cu acea parte a societăţii pe care liderii lui au adus-o la exasperare. Ideea că totul a fost din cauza lui Liviu Dragnea e la fel de nefastă ca aceea că de vină sunt faimoasele deficienţe de comunicare. Şi aşa mai departe, vom avea destul timp să discutăm despre motivele pentru care scorurile au fost cele care au fost.

Nu putem încheia, însă, fără a ne raporta la imaginile din faţa secţiilor de vot din străinătate: probabil că ele susţin cel mai bine noţiunea de alegeri antiprezidenţiale. Nu doar pentru că ne readuc în memorie scenele din 2014, ci şi pentru că alegătorii respectivi confirmă cel mai bine argumentele enunţate în prima parte a acestui text. Normal ar fi ca statul român să facă tot ceea ce este posibil pentru ca aceşti cetăţeni să poată vota: poate că votul prin corespondenţă va deveni mai facil şi vom discuta şi despre cel electronic, dar în toamnă ar trebui ca votarea în unele secţii vest-europene să dureze două sau trei zile. Prezidenţiale, "antiprezidenţiale" sau de orice alt fel, alegerile reprezintă un cadru fundamental în care ne afirmăm demnitatea de cetăţeni.