Alegeri locale la Chişinău

Cred că unul dintre locurile de muncă cele mai sigure din Republica Moldova se găseşte la Comisia Electorală Centrală, asta dacă ţinem cont de frecvenţa cu care se petrec alegeri de orice fel dincolo de Prut. Din aprilie 2009 încoace, spre deliciul şi profitul tipografilor şi al organizatorilor de concerte electorale, Republica Moldova a avut nu mai puţin de 9 scrutine elctorale: patru alegeri parlamentare (5 aprilie 2009, 29 iulie 2009, 28 noiembrie 2010 şi 30 noiembrie 2014), un scrutin pentru alegerile locale generale (5 şi 19 iunie 2011), două scrutine pentru alegerea Başcanului (Guvernatorului) Găgăuziei (12 şi 26 decembrie 2010 precum şi 22 martie 2015), alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei (9 şi 23 septembrie 2012) la care se mai adaugă şi un Referendum republican constituţional (eşuat) care propunea schimbarea modului de alegere al Preşedintelui Republicii Moldova, în data de 5 septembrie 2010. Aşa că alegerile locale care se vor desfăşura în mai puţin de două luni, pe 14 iunie, ar fi al zecelea scrutin diferit în doar cinci ani de zile.

Inevitabil, zăpăceala şi oboseala atâtor valuri de alegeri care nu au adus încă schimbări majore nivelului de trai (”ei, mai rău să nu fie, bine aşa rău cum e acum”, cum se mai spune pe la Chişinău) şi-au pus amprenta asupra entuziasmului alegătorilor, aşa că alegerile locale care bat la uşă se vor petrece, cel mai probabil, în aceeaşi atmosferă de eternă analiză emoţională şi nu raţională, aşa cum ar fi firesc. Ocupaţi cu emoţiile, mulţi dintre politicienii actuali din Republica Moldova au uitat că alegerile nu sunt concursuri de miss, ci o dezbatere de proiecte. Aşa se face că astăzi, de exemplu, Chişinăul are cam aceeaşi atmosferă cu cea a Bucureştiului înainte de alegerea ca primar a lui Traian Băsescu: nici o strategie coerentă de dezvoltare pe termen mediu şi lung, nici un plan realist de atragere a investitorilor, sute de câini vagabonzi, tone de praf care irup din gropile de pe străzi şi trotuare, transport public haotic, chioşcuri şi chioşculeţe la tot pasul, maşini parcate unde nici nu îţi poţi închipui şi o groază de construcţii ilegale şi urâte care răsar în zonele mai acătării din oraş. Nu cred că poate fi un exemplu mai bun despre capacitatea actualei administraţii a Chişinăului de a duce la bun sfârşit un proiect decât celebra stradă pietonală (cu puţin mai mare decât ”Lăpuşneanu” a noastră) care se zbate în chinurile facerii de aproape doi ani de zile, timp berechet pentru a construi chiar şi un cartier de blocuri. Citez dintr-o ştire apărută în ”Adevărul de Moldova” pe 27 mai 2013: ”Zona pietonală se va numi „Aleea oamenilor buni”. 25% din suprafaţă va fi destinată activităţilor cultural-artistice, cu expoziţii ale meşterilor populari, concerte, expoziţii de pictură ş.a. Faţadele clădirilor din zonă vor fi iluminate decorativ pe timpul nopţii. Ca terasele şi barurile să fie mai accesibile, Dorin Chirtoacă a sugerat ca meniurile acestora să fie publicate în cel puţin 3 limbi, iar turiştilor să li se ofere gratuit şi o hartă a Chişinăului. Primăria Chişinău în colaborare cu un producător de bere în calitate de investitor îşi propune să refacă complet strada Diordiţă. Conform machetei proiectului, traseul va deveni o alee pietonală pavată, amenajată cu flori şi bănci publice.” E drept, strada este acum pavată (apropo, cu piatră cubică, la fel ca la noi pe ”Ştefan cel Mare”, spre disperarea doamnelor care îşi rup tocurile între pietre), însă asta e cam tot. Nu mai spun că dacă nu eşti atent poţi fi chiar lovit de vreo maşină pe măreaţa stradă pietonală, numai cine nu vrea nu circulă pe acolo dimineaţa şi seara. Proiectul va fi poate terminat în preajma zilei alegerilor, la mai bine de doi ani de la inaugurare, însă diferenţa faţă de ceea ce era prognozat este enormă, nici vorbă pentru moment de amenajat cum se cuvine o bucăţică de stradă.

Din păcate, specificul alegerilor locale din Basarabia tinde să fie legat de eterna polemică despre statalitate şi valori ale neamului. Doar în localităţile mai mici din mediul rural, compacte din punct de vedere etnic, oamenii încep să lase emoţiile la o parte şi să aleagă raţional, între două sau mai multe proiecte de dezvoltare pe termen mediu sau lung. În rest, în orice aglomerare urbană mai mare cu un amestec tradiţional de români şi ruşi, oamenii nu vor alege nişte administratori mai buni sau mai răi, ci tot felul de politicieni geostrategici, care sunt sau nu ”cu românii sau cu ruşii”, care dezbat dacă vorbesc limba de stat sau limba română, sau care se laudă că au prieteni la Moscova ori la Bucureşti.

Campania electorală pentru Primărie va fi foarte lungă (în Republica Moldova campaniile electorale durează două luni), aşa că marea majoritate a partidelor încă nu s-au înghesuit să îşi scoată candidaţii pe tarabă, poate şi pentru a nu-i uza prematur. Singurele două partide care şi-au asumat nominalizările sunt cel Liberal (e vorba despre actualul primar, Dorin Chirtoacă) şi cel al Socialiştilor, care a împachetat-o pentru Primărie pe tovarăşa Zinaida Greceanîi, cadru de nădejde, taman cea care în calitate de Prim Ministru în timpul revoltelor din aprilie 2009 ameninţa cu folosirea armelor împotriva protestatarilor. Lucru care se va potrivi de minune cu lamentările patriotarde ale politicianului Chirtoacă: adio discuţii despre proiecte, locuri de muncă, trafic sau dezvoltare urbanistică, întâi de toate va trebui de arătat cine este cu adevărat patriot şi cine a suferit mai mult în anii comunismului. Jumătate din timpul alocat dezbaterilor televizate va fi tocat mărunt pe analize lingvistice, cine vorbeşte limba de stat şi cine limba română şi neapărat va trebui lămurit dacă Ştefan cel Mare a fost român ori ”maldavan”. Aşa că, în tot acest context populist, alegătorii nu vor mai alege strategii şi planuri, ci vor vota iar ca galeria de la fotbal, cine e cu românii contra celui care e cu ruşii şi viceversa. În concluzie, în acest context, după părerea mea în acest moment principalul favorit conjunctural rămâne a fi tânărul primar Chirtoacă. 

Pentru amatorii de pariuri, singura curiozitate rămâne a fi scorul pe care îl va obţine pupilul din Republica Moldova al lui Victor Viorel Ponta, Iurie Leancă. Zilele acestea, întocmai precum mireasa din triburile africane care la nuntă îşi ia domnişoare de onoare doar fete mai urâte pentru a ieşi mai uşor în evidenţă frumuseţea viitoarei doamne, fostul Premier Leancă şi-a încropit un bloc electoral format din tot felul de partiduleţe de mîâna a doua, prăfuite precum borcanele pe care le ţii în debara pentru că nu îţi vine să le arunci, lucru care a stârnit primele nedumeriri şi nemulţumiri în rândul hipsterilor susţinători de proiecte care sună frumos, dar nu au substanţă.

Ţin minte că atunci când eram aproape decis să cumpăr un Opel la mâna a doua pentru a face marele pas de la Dacie la ceva mai fiabil, am avut mare noroc de prietenul Manuel care mi-a zis să fiu atent, ”o fi tăblăraia cât de cât bună, dar piesele de sub capotă sunt toate uzate”. Cam la fel e şi cu proiectele politice apărute în Republica Moldova înaintea alegerilor locale: cât timp discuţiile vor fi acaparate doar de cuvinte lustruite frumos şi nu de proiecte funcţionale, sunt mici şanse ca această ţară să reuşească să ajungă trăiască aşa cum se cuvine.  

Radu Popescu este consultant politic în Republica Moldova