Amânarea de urgenţă

Anul trecut, cam pe vremea aceasta, atunci când medicii de peste Prut solicitau măsuri urgente pentru prevenirea extinderii COVID în Republica Moldova, domnul Dodon – Preşedintele în exerciţiu al ţării – apărea sfătos pe la televiziuni şi le spunea tuturor că nu e cazul de a se crea panică din cauza „unei răceli uşoare care trece prin tine fără ca măcar să îţi dai seama”. Aflat în plin proces de furat startul campaniei electorale prezidenţiale, domnul Dodon a amânat cât a putut introducerea măsurilor sanitare restrictive pentru că mai avea de organizat câteva întâlniri cu alegătorii din ţară. În timp ce peste tot în lume oamenii se adaptau şi începeau să poarte mască de protecţie, domnul Dodon şi membrii guvernului său amânau acest lucru, plimbându-se prin Republică şi etalându-şi dinţii în pozele cu cetăţeni adunaţi „spontan” pentru a-i saluta în cadrul dezbaterilor electorale. 

Probabil că dacă ar fi intuit măcar o clipă că poate pierder uşinos alegerile prezidenţiale în faţa Maiei Sandu, Igor Dodon ar fi amânat şi scrutinul electoral până când ar fi avut el chef, dar cum aroganţa şi superficialitatea i-au jucat feste, fostului Preşedinte al Republicii Moldova nu i-a rămas decât să îşi strângă catrafusele şi să elibereze biroul din clădirea Preşedinţiei. 

În aceeaşi perioadă în care Igor Dodon se pregătea să piardă alegerile prezidenţiale, Ion Chicu (premierul socialist mascat în „tehnocrat”) a amânat semnarea unui nou protocol cu România, esenţial pentru prelungirea Acordului de asistenţă financiară nerambursabilă în valoare de 100 de milioane de euro, bani pe care Bucureştiul se angajase să îi ofere Chişinăului pentru finanţarea de proiecte de dezvoltare în Republica Moldova. La sfârşitul lunii decembrie 2020, cu o zi înainte de investirea Maiei Sandu în funcţia de Preşedinte, guvernul Chicu demisionează („pentru înlesnirea dizolvării actualului legislativ şi organizarea de alegeri parlamentare anticipate, obiectiv prioritar pentru buna funcţionare a ţării”), iar guvernul interimar condus de către Aureliu Ciocoi s-a pomenit în situaţia de a nu avea competenţele legale pentru a semna prelungirea Acordului de asistenţă financiară. Desigur, şi acest guvern interimar a amânat sesizarea Curţii Constituţionale pentru a se lămuri dacă are sau nu competenţele legale de a semna tratate internaţionale aşa că pe 28 martie Acordul dintre România şi Republica Moldova şi-a încetat valabilitatea, 60 de milioane de euro (nerambursabili!), pe care Bucureştiul urma să îi mai ofere drept ajutor, rămânând în aer, spre satisfacţia lui Dodon şi a socialiştilor săi. 

În tot acest timp cât socialiştii amână orice nu le convine ratingului lor electoral, criza sanitară şi cea economică fac ravagii la modul propriu în Republica Moldova. Pe 13 martie, Preşedintele Maia Sandu şi Consiliul Suprem de Securitate propun instituirea stării de urgenţă pentru două săptămâni, restricţii adiţionale şi compensarea populaţiei afectate. Evident, Igor Dodon şi PSRM se opun vehement şi spun că situaţia nu e aşa de gravă, totul putând a fi amânat. Pe 25 martie, în Parlamentul Republicii Moldova, a doua candidatură la funcţia de Prim-Ministru a lui Igor Grosu nu este susţinută şi se creează toate circumstanţele pentru dizolvarea Parlamentului şi declanşarea procesului alegerilor anticipate. Conform tradiţiei, socialiştii lui Dodon nu mai sunt de acord cu scrutinul anticipat (care le-ar şubrezi serios numărul de mandate din legislativ) şi insistă, cum altfel?, pe amânarea alegerilor.

Arta socialistă a amânării atinge perfecţiunea pe 31 martie, când guvernul controlat de Dodon şi majoritatea parlamentară PSRM – Şor adoptă starea de urgenţă timp de 60 de zile în Republica Moldova, fapt ce face practic imposibilă dizolvarea parlamentului în următoarele două luni. Tacticoşi, socialiştii au simulat chiar şi nişte dezbateri în Parlament pe tema instituirii acestei stări de urgenţă. „Păi, ce fel de situaţie de urgenţă propuneţi dacă nu luaţi în calcul restricţii adiţionale, dacă nu aveţi nici cel mai mic plan referitor la gestionarea situaţiei?” s-a indignat un deputat pro-european. „Eeeeeeeei, uşureeeel…”, i-a răspuns doamna Zinaida Greceanîi, preşedinta socialistă a Parlamentului, „nu ţipaţi! Cum încercaţi să ridicaţi vocea la mine, cum s-a dus turtiţa-n perje.” Şi, ca să nu mai apară şi alte discuţii suplimentare, s-a trecut la vot. Unde, cu majoritate, s-a votat în premieră mondială o stare de urgenţă care nu prezintă şi măsuri de urgenţă, în schimb îi protejeză pe socialişti de nişte alegeri anticipate care ar fi scos ţara cât de cât la lumină. 

Dar, nu-i aşa?, ce nu fac socialiştii pentru a amâna ceva ce nu le convine?