Ambulanţă aflată în misiune, atacată cu pietre: Pacientul era tratat înăuntru

joi, 31 octombrie 2019, 20:32
1 MIN
 Ambulanţă aflată în misiune, atacată cu pietre: Pacientul era tratat înăuntru

O autospecială a Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Satu Mare a fost atacată, miercuri seara, cu pietre în localitatea Peleşul Mic, fiind spart geamul din spate al maşinii. Poliţia a început o anchetă în acest caz.

Reprezentanţii SAJ Satu Mare au declarat, joi, corespondentului Mediafax, că incidentul a avut loc în localitatea Peleşul Mic, în momentul în care era consultată o pacientă cu probleme respiratorii.

„O ambulanţă a SAJ Satu Mare, aflată în misiune, a fost implicată miercuri seara într-un eveniment. Aflându-se la o solicitare în localitatea Peleşul Mic, pentru o pacientă cu probleme respiratorii, în timp ce se consulta pacienta, o persoană aflată în afara ambulanţei a aruncat cu un obiect dur, spărgând astfel parbrizul din spate al ambulanţei. S-a solicitat ajutorul politiei prin 112, incidentul aflându-se în cercetare la organele competente”, au spus reprzeentanţii SAJ Satu Mare.

Comentarii