Amicus Jan…

Parcurgând lista, fără dubiu autentică pentru mine, cu cei peste două sute de colaboratori ai unităţii 0225 a spionajului ceauşist n-aş putea spune că am fost prea surprins de vreun nume. Marea majoritate a celor pe care îi cunoşteam de pe această listă erau de mult deconspiraţi sau susceptibili de a fi fost, prin analiza activităţii lor pre şi post-decembristă, escorte ale sistemului represiv. Mai demne de interes ar fi fost, poate, numele de intelectuali care lipsesc, care au fost de notorietate în activităţile externe ale Securităţii. Dar nu despre nume aş vrea să vorbesc eu aici.

Din nefericire, din cauza faptului că atât legea lustraţiei, cât şi activitatea de deconspirare a poliţiei politice pe care trebuia să o efectueze CNSAS-ul au fost din capul locului blocate sau diluate de Sistem, discuţia despre răspunderea juridică sau măcar morală a colaboraţioniştilor este astăzi aproape fără rost. Pentru că deconspirările au fost incomplete şi tardive, şi pentru că, în funcţie de complicităţi sau de simpatii personale, s-au găsit mereu voci care să relativizeze sau să conteste la infinit acest tip de informaţii (după tehnica nemuritoare că ştim sigur acolo unde lipsesc dovezile clare, dar avem mari dubii atunci când sunt puse pe masă probe irefutabile) făcând discuţia, fie şi la nivel moral, fără rost. De aceea, eu aş sugera o dezbatere mai curând pedagogică asupra acestui subiect. De exemplu:

Cine era Securitatea? Era instituţia care executa operaţiunile criminale ale partidului unic aflat la putere (după modelul pus în practică de Stalin sau Hitler) de terorizare a duşmanilor ideologici (reali sau închipuiţi) în ţară şi în străinătate. Pentru asta, adică pentru strângerea de informaţii, supraveghere şi violenţă instituţională, era organizată, în principiu, pe mai multe direcţii, care s-au tot schimbat ca denumire în cei cincizeci de ani de activitate, dar care acopereau aceste domenii: supraveghere şi represiune internă (D1), contraspionajul economic (D2), supravegherea străinilor (D3), contrainformaţiile militare (D4), pază şi antitero (D5), anchetă şi tortură (D6) plus o direcţie de spionaj extern (DIE). Direcţia de Informaţii Externe, restructurată după defectarea lui Pacepa, se ocupa cu prioritate, cu mijloacele folosite de toate serviciile de acest fel din lume, de spionajul tehnologic şi ştiinţific, cu contrainformaţiile şi cu supravegherea şi influenţarea exilului românesc. Această din urmă componentă căreia i s-a adăugat în anii '80 obligaţia de a face propagandă regimului şi de a-i obţine Elenei Ceauşescu o recunoaştere internaţională ca savant erau misiunile preponderente ale amintitei UM 0225 ai cărei colaboratori activi la data de 15 mai 1985 tocmai au fost dezvăluiţi (pe cei racolaţi ulterior îi aşteptăm pe următoarele liste!).

Toate aceste structuri, care alcătuiau Direcţia Securităţii Statului din cadrul Ministerului de Interne, aveau o organizare operativă militarizată cu ofiţerii activi sau conspiraţi (care activau în ţară la vedere ca procurori, spre exemplu, sau şefi de servicii valutare la Banca Română de Comerţ Exterior) sau, în străinătate, "legendaţi" (drept oameni de afaceri, ingineri sau falşi dizidenţi politici). Uneori, în funcţie de nevoi, erau angajaţi şi civili cărora li se dădeau misiuni şi care nu apar pe listele de colaboratori fiind protejaţi de lege. Sub acest nivel erau turnătorii. Adică civilii care erau înregimentaţi în calitate de colaboratori, cu sau fără angajament, cu sau fără plată. Colaboratorii au fost racolaţi de toate direcţiile enumerate mai sus, cu excepţia D5 şi D6, astfel încât una dintre explicaţiile deconspirărilor selective este chiar asta, că sunt liste diferite, din etape diferite de activitate a Securităţii. Unii dintre ei erau trecuţi de la o direcţie la alta în funcţie de nevoile operative ale serviciului şi, de aceea, au fost deconspiraţi pe o listă şi reapar mult mai târziu pe alta. Trebuie spus că, în principiu, cei mai toxici dintre colaboratori erau cei ai D1, cea care se ocupa cu teroarea internă, ceilalţi fiind ceva mai specializaţi şi fiind racolaţi, de regulă, din mediul lor mai restrâns de activitate (ingineri la producţia specială, universitarii de la limbi străine, militarii etc.). Să lucrezi în exterior era infinit mai greu, îţi trebuiau multe calităţi şi trebuia să fii bine securizat şi verificat chiar la nivel de colaborator, însă aveai mai multe privilegii personale şi profesionale odată ce erai integrat în sistem. Pentru că trebuie spus că mecanismul de racolare se baza pe trei canale: spurcăciunile turnătoare, venale, care se ofereau voluntar, de regulă din răzbunare sau din răutate congenitală; apoi cei care erau şantajabili (prinşi într-o infracţiune reală sau înscenată, amante, venituri ilicite, dosar de cadre compromiţător etc.); în fine, cea mai importantă categorie erau patrioţii, cei care erau "convinşi" că trebuie să-şi apere ţara de duşmani, că "nu va fi degeaba". Aceştia făceau jocul propagandistic al regimului faţă cu străinătatea, proslăvind o istorie naţională ficţionalizată şi glorificând realizările măreţe ale lui Ceauşescu atât faţă de mediul academic, politic, diplomatic sau jurnalistic occidental, cât, mai ales, în sânul emigraţiei româneşti. Unii mai făceau şi altceva: dădeau planul de organizare al casei şefului de departament de la Europa Liberă care îi găzduia astfel încât "băieţii" să ştie cu exactitate cum să pătrundă prin efracţie sau cum să organizeze eficient un atentat. Asta când nu se întâmpla, ca la Herta Müller, ca prietena cea mai bună să primească paşaport cu condiţia de a face un mulaj de la cheia de la intrarea casei. Însă pe acest subiect, cazuistica e mult prea vastă.

Toţi aceştia "nu făceau rău", desigur. Îşi făceau doar bine sieşi: plimbări în străinătate, prezenţă la congrese, burse, stagii la institute occidentale, înaintări spectaculoase în carieră, poziţii administrative, casă în centru, cavou la aleea centrală şi altele… În afară de asta, acasă, propovăduiau necontenit iubirea de ţară (şi Partid!). Nu s-au oprit nici azi, după cum se vede.

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor